FCM Dunărea a învins în deplasare la Farul Constanţa
Foto: Mijlocaşul Auraş Gohoreanu

FCM Dunărea a învins în deplasare la Farul Constanţa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Al şaptelea meci de verificare din această perioadă precompetiţională pentru FCM Dunărea a avut loc sâmbătă, elevii lui Ion Balaur câştigând în deplasare în faţa celor de la Farul Constanţa cu 2-0. Desprinderea a avut loc în prima repriză, când dunărenii au reuşit una din cele mai reuşite reprize din actuala companie a pregătirilor. Pe lângă golul marcat de Neagu – şut puternic şi plasat, de la 22 de metri - oaspeţii au mai trimis şi de două ori în bară prin Gohoreanu (după o pătrundere, a şutat de la 14 m.) şi Istrate (din lovitură liberă de la 25 m.). Cel de-al doilea gol a fost înscris în repriza secundă, când Bâtfoi a fructificat cu capul, din şase metri, o centrare a lui Cristea din flancul stâng. Spre final, cei de la Farul au avut două oportunităţi – favorizate şi de schimbările gălăţenilor – însă oaspeţii au ştiut să-şi gestioneze avantajul.

Pentru FCM Dunărea au evoluat: Olaru (min. 75 Trihenea) – Radu, Hristian, Şomodean (65 Lauruk – aflat în probe), Sorin Cucu (65 Cristea) – Stelian Cucu (70 Sfrijan), Chebac (46 Asanache), V. Florea (40 Moise), Istrate (46 Bâtfoi), Gohoreanu (46 Cenk; 70 Comşa) – Neagu (60 Sorin Drăgan).

Ultimul meci al dunărenilor înainte de startul oficial în noul sezon competiţional va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, cu Oţelul.

Citit 1535 ori Ultima modificare Duminică, 01 Septembrie 2013 16:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.