Gala anului din Europa, la Galaţi! Sunt negocieri avansate pentru găzduirea finalei circuitului K1

Gala anului din Europa, la Galaţi! Sunt negocieri avansate pentru găzduirea finalei circuitului K1
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atât promotorul Eduard Irimia, cât şi primarul Marius Stan, au declarat că există o probabilitate foarte mare ca finala circuitului K1 de anul acesta să aibă loc în oraşul nostru


După ce a fost gazda a două gale de box profesionist în care Cristian Ciocan (născut în Pechea, judeţul Galaţi) şi-a apărat cu succes centura europeană WBO la categoria grea, Galaţiul e pe cale să devină pentru o noapte capitala Super Kombat la nivel mondial. Promotorul Eduard Irimia a declarat că îşi doreşte să aducă finala de piramidă K1, cel mai important eveniment european al anului din sportul de contact, chiar la Galaţi, la Patinoar, acolo unde au fost şi celelalte două gale de box.

“Îmi doresc foarte mult, iar dacă primarul oraşului ne va susţine, venim cu cel mai mare eveniment din 2013, din Europa, pe ringul de K1, chiar la Galaţi”, a spus Eduard Irimia, cel care a fost organizatorul galelor din circuitul “Lokal Kombat” desfăşurat în România, în anii precedenţi. De asemenea, Marius Stan, primarul oraşului, şi-a exprimat dorinţa de a organiza finala K1 la Galaţi. “Suntem foarte mulţumiţi de galele în care a luptat Cristi Ciocan şi sper ca în decembrie să putem organiza şi o finală de piramidă K1, chiar aici la Galaţi”, a spus Stan.

Eveniment urmărit în aproape 100 de ţări

Finala circuitului K1, care va avea loc în luna decembrie, este un eveniment de maxim interes pe tot mapamondul. Eurosport va transmite gala pentru 75 de ţări din Europa, nordul Africii, Asia şi Australia, două televiziuni vor transmite în direct pentru SUA şi Canada, iar pe sistem pay-per-view (cu plată suplimentară) în multe alte ţări, inclusiv Japonia.  Finala, în sistem piramidă, se va disputa într-o singură noapte şi vor participa cei mai tari luptători din toată lumea. Dintre români, vor concura Cătălin Moroşanu, Raul Cătinaş şi Benjamin Adegbuyi, la categoria grea, iar Bogdan Stoica îşi va apăra titlul mondial cucerit anul trecut. De asemenea, dintre străini, ca prezenţă sigură este anunţată participarea lui Ismael Londt, vicecampionul mondial K1 de anul trecut, şi Pavel Zhuravlev, campion Superkombat în 2012, cei care au obţinut biletele de calificare încă de anul trecut.

Ciocan va boxa în decembrie sau februarie

Altfel, nu este ca gala K1 să fie cuplată cu un alt eveniment sportiv de amploare, încă un meci de box al lui Cristian “Hammer” Ciocan. Următorul duel purtat de pugilistul gălăţean va fi în decembrie sau februarie, în funcţie de negocierile cu rusul Denis Boytsov, pentru a deveni challangerul oficial al lui Vladimir Klitschko, deţinătorul centurii mondiale WBO la categoria grea. În cazul în care Ciocan nu va boxa cu Boytsov în luna februarie a anului viitor, atunci ar putea avea un meci cuplat cu gala K1: pe 20 decembrie să lupte cu renumitul fost campion mondial Evander Holyfield, în vârstă de 50 de ani, iar ziua următoare să fie marele eveniment Super Kombat.

Citit 3317 ori Ultima modificare Joi, 19 Septembrie 2013 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.