Sâmbătă, premierea olimpicilor şi baschet feminin: Sala Sporturilor se redeschide după 13 ani

Sâmbătă, premierea olimpicilor şi baschet feminin: Sala Sporturilor se redeschide după 13 ani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ceremonia de inaugurare va începe la ora 15,00, când vor fi premiaţi elevii cu menţiuni şi premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale şi profesorii lor * Primul eveniment sportiv după reabilitare, partida de baschet feminin Phoenix – Rapid, va începe la ora 18,00 * Intrarea spectatorilor este liberă


Închisă în urmă cu 13 ani pentru că exista riscul prăbuşirii în urma tasării solului, sâmbătă după-amiază Sala Sporturilor "Dunărea" îşi va redeschide porţile pentru publicul şi sportivii din Galaţi.

Evenimentul aşteptat atât de mult timp de către microbiştii gălăţeni va avea ca punct de atracţie meciul de baschet feminin dintre Phoenix şi Rapid Bucureşti din prima etapă a Ligii Naţionale, care reprezintă revenirea unei echipe feminine din Galaţi în eşalonul de elită, coincidenţă, tot după 13 ani.

Ceremonia de inaugurare va începe cu trei ore înaintea startului acestui meci, cu această ocazie urmând să fie premiaţi cei 79 de elevi care au obţinut menţiuni şi premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale, precum şi a celor 62 de profesori care i-au îndrumat.

O acţiune similară vor avea şi cei de la clubul de baschet Phoenix, care au anunţat că la fiecare meci din Liga Naţională de pe teren propriu vor premia cei mai buni 15 elevi din câte o şcoală din oraş, primii pe listă fiind, sâmbătă, cei de la Colegiul Costache Negri.

Apoi, „atmosfera de sărbătoare va fi întregită şi de demonstraţiile a 30 de karatişti juniori, de la Karate Club Galaţi şi de performerii şcolii de dans Fantezia, laureaţi ai competiţiilor naţionale şi internaţionale”, conform unui comunicat al municipalităţii.

După consolidarea fundaţiei, reabilitarea propriu-zisă a Sălii Sporturilor Dunărea a început în martie 2011, proiectul fiind gestionat de Compania Naţională de Investiţii. Lucrările s-au încheiat cu un an şi jumătate întârziere faţă de termenul de finalizare prevăzut în contractul  şi au costat 5,61 milioane de lei, din care contribuţia Primăriei Municipiului Galaţi s-a ridicat la suma de 0,78 milioane lei.

Phoenix, cu temele făcute la marele eveniment

Club înfiinţat în urmă cu exact 12 ani în urmă (4 octombrie 2001) de Florin Nini, actualul selecţioner al echipei naţionale feminine a româniei, Phoenix a fost foarte activ pe piaţa transferurilor în ultimele luni, pregătindu-şi debutul cu o echipă de seniori în prima ligă prin aducerea grecului Teodosios Paralikas ca antrenor principal şi achiziţionarea a nu mai puţin de nouă jucătoare, printre care se află şi trei americance.

Alex Stanciu, managerul echipei, a anunţat că în pauza mare de la acest meci, la fel ca la toate partidele de pe teren propriu, vor avea loc concursuri pentru spectatori de aruncări de la centrul terenului (premiu 200 lei), de la 3 puncte (100 lei) şi de la „aruncări libere” pentru copii.

De asemenea, începând de la al doilea meci, spectatorii vor primii un talon cu care, dacă îl vor viza la toate partidele din acest an, vor participa la o tombolă cu premiu un televizor de ultimă generaţie.

 

 

Citit 2071 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2013 08:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.