Şeful Oţelului: „Jucăm de Paşte, cu mielul în gât”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programarea etapei a 26-a a Ligii I de fotbal într-o zi de Paşte i-a intrigat pe oficialii clubului Oţelul. Formaţia antrenată de Petre Grigoraş, care sâmbătă va avea o deplasare epuizantă la Bistriţa, trebuie să joace marţi, 21 aprilie, cu Farul Constanţa.

„Şi-aşa trebuie să ne ducem până la Bistriţa în ajunul sărbătorii pascale. Chiar era necesar să jucăm cu Farul în cea de-a treia zi de Paşte? Cred că se putea găsi o altă soluţie, să nu-i ia pe jucători cu mielul şi cozonacul în gât să lupte pentru puncte. Vom încerca să mutăm meciul cu Constanţa pentru miercuri”, a afirmat Marius Stan, directorul general al Oţelului.

Totuşi, şansele ca acest artificiu să fie acceptat de LPF sunt aproape nule, gruparea de pe Litoral având vineri, 24 aprilie, o altă partidă - cu Dinamo Bucureşti.

Citit 1470 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.