Paraschiv a fost uitat de Oţelul/ Niciun semn din partea clubului cu care a câştigat campionatul

Paraschiv a fost uitat de Oţelul/ Niciun semn din partea clubului cu care a câştigat campionatul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gabriel Paraschiv, unul dintre cei care s-au confundat cu performanţele Oţelului, câştigarea campionatului, a Supercupei şi a Cupei Intertoto, n-a mai primit niciun semn din partea clubului roş-alb-albastru, deşi i s-a promis o ofertă pentru un post în conducere.

„De la Oţelul nu m-a mai sunat nimeni, nici măcar să mă întrebe de sănătate”, a spus Paraschiv, cel care a încetat contractul cu Oţelul în urmă cu două luni.

Cel alintat de suporteri „Para” aşteaptă o decizie a celor din Moreni, oraşul său natal, în privinţa planului pe care îl are cu Flacăra, echipa din localitate, actualmente în liga a patra.

„Aştept să văd ce decizii se iau pe plan local cu Flacăra Moreni. Dacă tot ce s-a discutat se va şi concretiza, atunci voi rămâne ca manager general aici. E posibil să mai şi joc, să-mi satisfac şi pofta inimii. Am şi trei-patru oferte să joc de la echipe din liga secundă. Cam într-o săptămână voi lua o decizie”, a spus Paraschiv.

Deşi în presa dâmboviţeană s-a vehiculat în ultima vreme un posibil transfer al său la un club din Irlanda, Paraschiv a explicat care a fost scopul vizitei sale în ţara respectivă.

„În Irlanda n-a fost vorba de a juca acolo, ci doar în vizită la nişte prieteni. Am fost să văd o bază cu terenuri sintetice pentru a prelua modelul de acolo şi să-l propun autorităţilor locale de de aici”, a precizat cel pentru care s-a retras temporar numărul zece la Oţelul.

Gabriel Paraschiv a jucat la Oţelul de la începutul anului 2006 până în noiembrie 2013. Încă din primul său sezon a contribuit la salvarea de la retrogradare a echipei, deşi în momentul sosirii sale Oţelul era penultima în clasament, cu doar nouă puncte la finalul turului.

Citit 1752 ori Ultima modificare Marți, 14 Ianuarie 2014 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.