Mitică, aproape de „brutărie”! Dumitru Dragomir a fost reţinut de procurori

Mitică, aproape de „brutărie”! Dumitru Dragomir a fost reţinut de procurori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.

Ordonanţa de reţinere a fost emisă după ce Dragomir a fost audiat în acest dosar la Poliţia Capitalei.

Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, a arătat anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

Procurorii au precizat că în acest dosar s-a început urmărirea penală pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată, la vânzarea drepturilor de televizare, prin faptul că tranzacţia a fost "intermediată" de mai multe firme, deşi ea s-a realizat, în realitate, fără acestea.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale", a arătat PTB.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, şi alte şase persoane au fost aduse, luni, la Poliţia Capitalei, pentru audieri în acest dosar. Toţi cei şapte au fost ridicaţi şi aduşi la Poliţie în baza mandatelor emise în dosar.

Înainte de a-i ridica pe cei şapte, procurori ai PTB şi poliţişti din Poliţia Capitalei au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov – locuinţe (printre care şi cea a lui Dragomir), sedii de firme şi sediul LPF.

Acţiunile anchetatorilor au fost făcute cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Citit 1860 ori Ultima modificare Luni, 07 Aprilie 2014 14:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.