Pariurile zilei: Prin China şi ţările nordice, după câştig

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

RF Guangzhou – Shandong 1 (cotă 2,20)

Echipa gazdă, antrenată de Sven Goran Eriksson, este pe locul trei în campionatul primei ligi chineze, sub nivelul investiţiilor făcute, astfel că este nevoită să câştige pentru a recupera distanţa faţă de primele două clasate. Întâlneşte o formaţie aflată pe locul cinci, dar în criză de formă cu trei înfrângeri şi un egal în ultimele cinci etape. Nu este cel mai sigur meci, dar merită încercat, la o astfel de cotă.

Mjallby – Malmo FF 2 (cotă 1,55)

O alegere din prima ligă suedeză argumentată prin poziţiile din clasament ale celor două formaţii. Oaspeţii sunt pe primul loc, în timp Mjallby este penultima, cu victorii doar în faţa echipei care o precede în clasament şi a celei de ultima poziţie.

Skive – Djurslans peste 2,5 (cotă 1,40)

Iată că am ajuns şi în liga a treia daneză, seria Vest. Skive este formaţia perfectă pentru un astfel de pariu, cu doar două meciuri din 24 care să nu se încadreze în coordonatele acestui „peste 2,5”. Skive este pe primul loc şi întâlneşte ultima clasată, o formaţie amărâtă, cu doar şapte puncte adunate în 24 de etape, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru un nou recital ofensiv al gazdelor.

Citit 2542 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Mai 2014 20:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.