Trei zile de fotbal pe plajă la Complexul „Brateş”

Trei zile de fotbal pe plajă la Complexul „Brateş”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri, sâmbătă şi duminică – trei zile pline pentru amatorii jocului de fotbal pe plajă. Meciurile vor fi găzduite de terenul amenajat la Complexul de la Plaja „Brateş”. Competiţia este organizată sub egida federaţiei de specialitate, Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi a Şcolii de Fotbal Junior. Pentru gălăţeni este a doua experienţă de acest gen, după cea organizată anul trecut de Şcoala Junior.
Şi-au anunţat participarea un număr de 12 echipe, din Galaţi şi judeţ, alcătuite din zece jucători, 4+1 pe teren. Ieri au fost definitivate cele patru grupe, în care se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, numai tur. Primul meci va debuta vineri, ora 17,00, partidele cuprinzând trei reprize a câte zece minute.
Iată componenţa celor patru grupe. Grupa A: Zimbrul Slobozia Conachi, Real Sociedad, Juniorii; Grupa B: Atletico Galaţi, Smart  Travel, Luceafărul Petrolul Schela; Grupa C: Phoenix Galaţi, Booster, Zile şi Nopţi; Grupa D: Bistro Potcoava, Fotbalmania şi Porto Galaţi.
Echipele clasate pe primul loc în cele patru grupe vor susţine meciurile semifinale şi finalele, duminică. Formaţia câştigătoare din această competiţie gălăţeană va obţine dreptul de a participa la turneul final al Campionatului Naţional de Fotbal pe Plajă, programat la începutul lunii viitoare: 4-6 iulie, pe Litoral, în Staţiunea Mamaia.
„După prima ediţie, cea de anul trecut, aceasta are un caracter oficial, desfăşurată sub egida FRF, care va avea şi o fază finală naţională. Terenul amenajat la Plaja „Brateş”, are dimensiunile regulamentare, federaţia asigurând cele necesare: mingi, steaguri de colţ şi benzi pentru marcaj. Asociaţia noastră asigură cadrul tehnic şi organizatoric”, ne-a declarat Liviu Ciubotariu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

Citit 2703 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Iunie 2014 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.