Haine NOI pentru fotbaliştii de la OŢELUL

Haine NOI pentru fotbaliştii de la OŢELUL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

FC Oţelul a plecat luni în stagiul de pregătire de la Propad (Slovacia). Acolo va disputa sâmbătă, 5 iulie, primul meci amical cu echipa Frydek Mistek, grupare din liga secundă a Cehiei. Luni, 7 iulie, gălăţenii vor întâlni formaţia Tatran Presov, echipă din a doua ligă slovacă; miercuri, 9 iulie, Oţelul va disputa un meci cu echipa din primă ligă a Slovaciei Dunajska Streda, iar vineri,11 iulie, este programată ultima întâlnire din acest cantonament, cu formaţia poloneză Ruch Chorzov.

De asemenea, Oţelul a renunţat la tricourile în dungi pentru sezonul 2014-2015 şi a revenit la modelul de echipament din anii '96-'98, când în echipă jucau Vali Ştefan, Viorel Tănase sau Cătălin Tofan. Noul furnizor de echipament a livrat deja primele tricouri către club, iar suporterii le pot vedea în magazinul oficial.

Rodica Mişcalencu, ofiţer de presă FC Oţelul: "Cu roşu şi alb avem echipamentul de joc pentru meciurile disputate pe teren propriu, pe stadionul Oţelul Galaţi, iar cu albastru şi alb avem echipamentul pentru jocurile disputate în deplasare. Ambele echipamente poartă însemnele clubului Oţelul Galaţi, însemnele sponsorului principal al echipei şi ale sponsorului de echipament."

Deocamdată, noul echipament nu a fost pus în vânzare, acesta fiind doar expus în magazinul oficial.

Citeşte şi:  Cantonamentul din Slovacia/ Un NOU început pentru OŢELUL

Citit 2117 ori Ultima modificare Marți, 01 Iulie 2014 18:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.