În timp ce la Galaţi cele mai bune jucătoare de tenis din România în acest moment luptă pentru victorie în întâlnirea din Fed Cup, contra Spaniei, o tânără gălăţeancă încearcă în Belgia să obţină primele succese într-un turneu de anvergură din circuitul WTA.
Patricia Ţig (20 de ani), aflată pe locul 210 în ierahia mondială, a renunţat la un turneu ITF cu premii de 25.000 de dolari pentru a putea forţa intrarea pe tabloul principal al puternicului turneu WTA de la Antwerp (Belgia), care este dotat cu premii de 731.000 de dolari şi are la start şapte jucătoare din primele 20 de locuri WTA. Printre acestea se află canadianca Eugenie Bouchard (7 WTA), Angelique Kerber (9 WTA) şi Dominika Cibulkova (10 WTA).
În primul tur al calificărilor, Patricia Ţig a jucat sâmbătă seară, 7 februarie, cu Renata Voracova (Cehia, 168 WTA). Meciul a fost început slab de gălăţeancă, care a pierdut primul set cu 2-6. Patricia Ţig a revenit în forţă şi a câştigat actul secund cu 6-3. Setul decisiv a fost echilibrat, Ţig a condus cu 5-4, dar mult mai experimentata sa adversară (31 de ani) a reuşit un break şi a trecut la conducere, scor 6-5 pentru Voracova. Gălăţeanca a ieşit perfect din situaţia critică, cu re-break, iar în tie-break a ajuns să aibă patru mingi de meci, concretizând-o pe cea de a doua: 2-6, 6-3, 7-6 (7-3).
Pentru Patricia Ţig, aceasta este prima victorie la un turneu din circuitul WTA, precedentele încercări fiind la Bucharest Open (2014) şi turneul de Mare Şlem de la Melbourne, de luna trecută.
Duminică, 8 februarie, Patricia Ţig va avea un meci foarte greu, cu principala favorită din calificări, Katerina Siniakova, tot din Cehia, care se află pe locul 79 în ierarhia WTA.
Pe tabloul principal de la Antwerp se află una dintre componentele echipei României, Monica Niculescu, ca și marea absență din echipa Spaniei, Carla Suarez Navarro.