Jucătorul bielorus Maxim Dubarenco, cap de serie numărul 1 şi locul 375 în ierarhia mondială, s-a calificat în semifinalele celui de-al doilea turneu ITF Futures de la Galaţi. Dubarenco l-a învins în „sferturi” pe jucătorul român Victor Crivoi (485 ATP), cu scorul de 6-3, 6-4. În semifinale, Dubarenco va juca astăzi, de la ora 12,30, împotriva lui Vasile Antonescu (locul 475 ATP). Antonescu l-a învins pe germanul Richard Waite (815 ATP), scor 7-5, 6-4.
În partea de jos a tabloului principal, Dragoş Dima l-a învins pe Teodor-Dacian Crăciun, scor 6-2, 4-6, 6-4, şi va juca astăzi, de la ora 11,00, în semifinală cu Dmitry Popko (Kazahstan, 601 ATP). Popko l-a învins pe cehul Jan Blecha (locul 899), scor 6-1, 6-1, în sferturile de finală. De altfel, Dmitry Popko şi-a luat revanşa în faţa lui Aleksandar Lazov (Bulgaria), câştigătorul Trofeului Viva Club Open, de săptămâna trecută, de la Galaţi, învingându-l cu scorul de 7-6 (5), 7-5, în manşa secundă a turneului.
Perechea formată din gălăţeanul Andrei Crapcenco şi Radu Stelian a fost eliminată din sferturile de finală ale turneului. Crapcenco şi Stelian au fost învinşi de perechea Vlad Cornea/Luca Margaroli (România/Elveţia), cap de serie 2, cu scorul de 6-4, 6-4.
În proba de dublu a turneului, finala se va disputa astăzi, de la ora 15,00, între perechile Petru Luncanu/Lukas Mugevicius (România/Lituania), cap de serie număr 1 şi Vlad Cornea/Luca Margaroli (România/Elveţia).
Toate meciurile se vor disputa pe terenul central al bazei Viva Club (Aleea Meteo, Bariera Traian). Intrarea spectatorilor este liberă.