Alpinistul gălăţean Tiberiu Pintilie spune povestea arborării drapelelor României şi SUA pe cel mai înalt vârf muntos din America de Nord - McKinley, 6.194 metri altitudine
Să pleci de atâtea ori în diverse colţuri ale lumii promovând valori pe care mulţi în ziua de astăzi le trec foarte repede cu vederea (patriotism, respect reciproc, diversitate) reprezină de multe ori o provocare la care încerc de fiecare dată să caut o soluţie cât mai originală şi elegantă.
De dată această, aventura s-a numit "Denali 6195 - operaţiunea ia a(l)titudine" şi a avut ca motto faptul că „totul ia naştere cu un vis”. Acest proiect dorea să pună în lumină şi aniversarea, anul acesta, a 135 de ani de relaţii bilaterale între România şi SUA, precum şi 20 de ani de AMCHAM, camera de comerţ a SUA, în România.
Ce a avut diferit această aventură faţă de celelalte? Faptul că totul a pornit de la un discurs al domnului ministru al MAE (Ministerul Afacerilor Externe), Bogdan Aurescu, care a vorbit despre această dublă aniversare ce urma să aibă loc în anul 2015, a continuat cu o goană pentru a obţine sponsorizări, costul total al acestei expediţii ridicându-se la aproximativ 5.000 de euro şi era cât pe ce să se oprească atunci când am ajuns la concluzia că lucrurile sunt prea din scurt şi că era o mare posibilitate ca acest proiect să fie sortit eşecului, de aceea fiind mai bine să mă axez pe alte lucruri.
Mesajul care a reaprins flacăra speranţei
La câteva ore după ce am renunţat la proiect, am primit un mesaj care a fost punctul de cotitură. Acel mesaj telefonic a reaprins flacăra speranţei şi încrederea că încă mai pot face aşa ceva în intervalul de timp dat. Am avut astfel onorarea să cunosc oameni deosebiţi, care au rezonat cu povestea mea şi care au făcut posibilă obţinerea fondurilor necesare acestui proiect, susţinere din partea Ambasadei SUA şi din partea Guvernului României, precum şi cu oamenii cu care trebuia să împart totul timp de aproape o lună: Dan Caba din Mediaş şi Cristian Nicolescu Tâgârlaş din Maramureş.
Am reuşit ca înainte cu două zile de plecare să susţinem o conferinţă de presă la Universitatea Româno-Americană, unde au venit atât reprezentanţi ai presei, cât şi din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, doamna Jane Thompson, care ne-a înmânat steagul şi ne-a urat mult noroc în ascensiune. La eveniment au fost oameni dragi nouă, care au marcat într-un fel sau altul parcursul existenţei noastre.
Patria urşilor grizzly
A fost de data aceasta o călătorie în partea vestică a lumii, într-o locaţie faimoasă pentru frig, curse cu câini pe zăpadă, somon şi pentru faptul că acolo este şi patria urşilor grizzly.
Drumul până în Anchorage (Alaska) a fost în sine o călătorie palpitantă. După trei avioane schimbate şi două interviuri pentru intrarea în SUA, susţinute pe măsură ce ne apropiam de destinaţie, am reuşit să ajungem cu bine într-o locaţie care în primă instanţă m-a frapat prin simplitate şi deschidere, un tărâm unde soarele tot timpul lumina cele din jur, lucru care ne-a creat, pentru o anumită perioadă, probleme cu somnul.
Am fost găzduiţi, pentru un timp, la „Căsuţa cu 7 copaci” în Talkeetna, de unde am putut să admirăm viaţa liniştită din această partea a lumii. Au urmat câteva zile în care ne-am înregistrat la Parcul Naţional „Denali”, am participat la o expunere despre locurile pe care urma să le vizităm, ni s-au prezentat „regulile jocului”, precum şi pericolele la care ne expuneam. După aceea, ni s-a oferit şi recipientul în care trebuia să depozităm „deşeurile umane” şi pe care trebuia să îl avem cu noi tot timpul, în eventualitatea unui control din partea rangerilor parcului.
Ascensiune pe vreme bună
După un zbor de aproximativ 45 de minute, am ajuns la tabăra de bază, de unde am pornit cu mare bucurie spre vârf. Timp de 10 zile am trăit în împărăţia muntelui Denali (n.r. - cunoscut şi sub denumirea de McKinley), am coborât şi am urcat din şi spre taberele intermediare, am făcut cunoştinţă cu oameni din diverse colţuri ale lumii care aveau câte o poveste de împărtăşit. În cele din urmă, am reuşit să ajungem pe vârful McKinley, într-o luminoasă seară, după aproximativ 10 ore de ascensiune.
După alte patru ore de coborâre, în condiţii de temperatură scăzută, am putut să ne bucurăm de somnul victoriei şi apoi să continuăm coborârea - cât de repede am putut, sub presiunea unei prognoze meteo ameninţătoare - în tabăra de unde urma să ne ia din nou avionul. Pe scurt, peisaje superbe, oameni frumoşi, un munte curat, care la tot pasul ne-a revelat magia ascensiunii, povestea rutei „west buttress”, precum şi bucuria împlinirii unui vis care la început părea de neatins: urcatul pe cel mai înalt vârf din America de Nord şi arborarea celor două steaguri, al României şi al SUA, pentru a sărbători multiplu acest eveniment.
După câteva ore de aşteptat avionul în tabăra din care în urmă cu 11 zile pornisem ascensiunea, am realizat cât de norocoşi am fost că am prins vreme bună şi că toate lucrurile au mers ca unse.
Onoruri militare pentru drapelele de pe vârf
La coborârea în cotidian, am avut onoarea să (re)întâlnim oameni cu poveşti care mai de care mai interesante şi să onorăm cu câteva ocazii cele două steaguri: la Centrul Rangerilor din Talkeetna, la Baza Militară JBER din Alaska şi la Parada de 4 Iulie (n.r. - Ziua Naţională a SUA) din Anchorage, unde am reuşit să spunem povestea steagurilor elevilor liceului militar, precum şi faptul că un român, George Pomutz, a fost cel care s-a ocupat de cumpărarea Alaskăi de la ruşi de către americani, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Întâlnire cu impresionantul Jay Katzen
Am avut ocazia să întâlnim printre rangeri un american care vorbea o română perfectă. Era venerabilului Jay Kenneth Katzen (79 de ani), care mijlocise celebra întâlnire din 1969 dintre Richard Nixon, preşedintele de atunci al SUA, şi Nicolae Ceauşescu. Între 1969 şi 1971, Katzen a fost oficial al Ambasadei Statelor Unite de la Bucureşti, apoi a ocupat diverse posturi despre care spune că i-au oferit oportunitatea de a cunoaşte oameni care au schimbat cursul istoriei în locurile respective.
Întoarcerea la întunericul nopţii
Cu toate că timpul a trecut foarte repede, am reuşit să realizăm mai multe lucruri decât ne-am propus, în special pe partea de promovare a acestui eveniment în rândul americanilor. De ce? Pentru că am fost mai relaxaţi şi încrezători în deschiderea localnicilor. Întoarcerea a fost cu atât mai frumoasă cu cât la revenirea în ţară am putut să ne bucurăm de căldura care s-a abătut pe meleagurile noastre. Am început să preţuim mai mult întunericul nopţii care aduce după sine invitaţie la o nouă visare, alte creste înzăpezite ale lumii, cu oameni minunaţi povestind despre locuri magice şi pline de mistere ale cunoașterii. Să nu uităm de cele două steaguri, care, astfel, au căpătat o mai mare valoare, pe lângă reprezentarea simbolistică a ţărilor lor. Acum, ele au o nouă poveste cu oameni, locuri, munţi, amintiri legate de sacrifii ale naţiunilor şi vise de libertate, gânduri de pace şi recunoştinţă pentru prezent.
Foto 1: Cristian Tâgârlaş şi Tibi Pintilie (dreapta) pe vârful McKinley
Foto 2: Panoramă de pe vârf
Foto 3: Imagine de la cota 4.000 m
Foto 4: Imagine din tabăra intermediară de la cota 2.300 m., realizată noaptea, la ora 1.00
