Gălăţenii, şase MEDALII la MARATONUL DE ÎNOT (FOTO)

Gălăţenii, şase MEDALII la MARATONUL DE ÎNOT (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Înotătorii gălăţeni de la Aqua Sport au încheiat cu succes cea mai dificilă cursă a sezonului, maratonul de înot în mare "Aqua Challenge", desfăşurat la Mamaia. Pe o vreme nu tocmai prielnică, organizatorii s-au văzut nevoiţi să modifice traseul iniţial, cu aproximativ 600 de metri, astfel că cei 70 de sportivi prezenţi au străbutut distanţa de la start până la intrarea în apă, respectiv de la ieşire până la linia de sosire, în pas alergător, numai bun ca pregătire pentru competiţia de triatlon care va avea loc peste două săptămâni, tot la Mamaia.

Înotul gălăţean s-a remarcat prin reuşitele celor de la categoria Masters: Mihaela Hodină şi George Harabagiu (locul I la 500 m, categoria + 40 de ani), Marius Croitoru (locul II la 500 m, + 18 ani),  Mihaela Bîrligea - locul I şi Mihaela Nicolau - locul II, ambele la proba de 1500 m, categoria +40 şi Marcel Banciog – locul II în proba de 1500 m, la categoria +30. 

La copii au participat: Ana Maria Ardelean, Teodora Mihai, Rareş Chirică, Luca Săvuca, Mario Iacob, Laura Metehău, Ioana Harabagiu, Eduard Forţu, Răzvan Hodină şi Rareş Bălan. Pentru unii dintre cei mai mici sportivi de la Aqua (foto), „aceasta a fost prima competiţie de acest gen, astfel că pentru ei a fost mai important faptul că au terminat cursa”, conform Mihaelei Hodină, coordonatoarea clubului

La întrecere au fost prezente nume de legendă ale înotului românesc, printre care prima medaliată olimpică din înotul românesc, Anca Pătrăşcoiu, multiplii medaliaţi mondiali şi europeni Carmen Bunaciu şi Dragoş Coman, dar şi Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului românesc, care de altfel a şi organizat competiţia.

Citit 2926 ori Ultima modificare Luni, 24 August 2015 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.