RETROGRADAREA este varianta optimistă în cazul OŢELULUI. În Liga a II-a ar mai putea juca doar cu juniorii

RETROGRADAREA este varianta optimistă în cazul OŢELULUI. În Liga a II-a ar mai putea juca doar cu juniorii
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Toţi jucătorii echipei de seniori vor să plece după suspendarea activităţii, iar alţii nu pot fi aduşi din cauza unei interdicţii la transferuri


Soarta echipei de fotbal Oţelul, care acum cinci ani devenea campioană şi a făcut ca zeci de mii de gălăţeni să-şi cânte fericirea în stradă, pare pecetluită: doar un miracol o mai poate ţine în viaţă şi, chiar dacă acesta se va produce, retrogradarea în liga a treia nu mai poate fi evitată.

Decizia de suspendare a activităţii echipei de seniori până pe 25 februarie, luată luni de administratorul judiciar după ce Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare, înseamnă practic că, în cazul fericit în care se va ajunge la reluarea campionatului ligii secunde (programată pe 27 februarie), aceasta nu poate fi făcută decât cu juniorii în teren.

Jucătorii, cu excepţia juniorilor din lot, au fost anunţaţi să-şi caute echipe şi, pentru a putea pleca, trebuie să facă cereri de a le fi rezilitate contractele. Aceste cereri urmează să fie supuse aprobării Adunării Creditorilor, convocată pentru data de 1 februarie. Toţi jucătorii au anunţat că vor să plece, majoritatea depunând ieri cererile respective. Astfel, Oţelul va rămâne doar cu juniori şi eventual cu seniorii care nu-şi vor găsi echipă până atunci, pentru că nici nu poate aduce alţii.

Interdicţie pentru 25.000 de euro

Decizia de suspendare a activităţii a venit aproape simultan cu o alta, care împiedică clubul să aducă alţi jucători, în cazul unei minuni care să-i permită asta. Vineri, Oţelul a primit de la FIFA interdicţia de a face transferuri, în urma unui memoriu depus de Diego Sevillano. Acesta a reclamat că mai are de primit 25.000 de euro şi doar plata acestei sume poate ridica interdicţia, asta în cazul în care nu vor mai apărea alte cazuri similare între timp.

Cârjan: „încă nu pot să cred”

Unul dintre puţinii fotbaliştii cu experienţa primei ligii pe care îi mai avea Oţelul în lot, atacantul George Cârjan, încă nu-şi revenise, ieri, din şocul produs de vestea din seara precedentă. „Am ajuns în proporţie de 90 la sută la intrarea în faliment, aşa ni s-a spus. Au trecut ore bune şi tot nu-mi vine să cred că e real ce trăiesc. Aici am crescut, mă doare. Nu ai cum să joci după o lună de pauză, aici nu poţi recupera ca la o uzină, din păcate este sfârşitul Oţelului. Numai cu un miracol poate fi altfel, sunt gălăţean şi în sinea mea încă sper să se producă”, a mărturisit Cârjan. Acesta a adăugat că aşteaptă cu emoţii Adunarea Creditorilor pentru a fi lăsat liber de contract, sperând să nu aibă parte de o supriză neplăcută. „Nu putem aştepta o lună, dacă nu se întâmplă vreo minune ce facem? Toată lumea îşi face lotul până atunci, nici o echipă nu stă să ne aştepte pe noi până în ultima zi, pentru că pe 25 se încheie perioada de transferuri. Sperăm să nu ni se ia dreptul la muncă şi să putem să ne găsim echipă”, a mai spus Cârjan.

Banner cu speranţe

La baza „Ancora”, unde cu 24 de ore înainte era echipa în cantonament, ieri la prânz era aproape pustiu. Stratul de zăpadă de pe teren era imaculat după ninsoarea din noaptea precedentă, de antrenamente nu mai poate fi vorba. „Nu mai ai ce să mai spui la o astfel de situaţie”, şi-a exprimat resemnarea antrenorul Daniel Florea. Durere şi în spusele managerului sportiv Vivi Stamate: „Cred că acesta este sfârşitul, este inevitabil”. Speranţă? Doar pe un banner al suporterilor, rămas întins în tribună, de la reunire: „Noi încă mai credem. Voi?”

CITEŞTE AICI DETALII despre SUSPENDAREA ACTIVITĂŢII echipei OŢELUL

Citit 2558 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Ianuarie 2016 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.