Tehnicianul portughez al echipei de baschet feminin a luat decizia de a-şi prelungi contractul cu gruparea gălăţeană
În al treilea an de prezenţă pe prima scenă a baschetului feminin românesc, Phoenix a făcut o schimbare pe banca tehnică, prin aducerea la conducere a antrenorului portughez Eugenio Rodrigues, totodată antrenorul principal al naţionalei Under 20 a Portugaliei. În vârstă de 45 de ani, Rodrigues a adus un plus semnificativ de combativitate în jocul echipei, care are anul acesta cele mai bune clasări din istoria sa: locul 5 în Liga Naţională şi locul 3 în Cupa României.
- Obiectivul a fost intrarea în play-off-ul Ligii Naţionale. Acesta s-a îndeplinit, chiar depăşit, cu locul trei în ”Cupa României”. Cum vă simţiţi acum, ştiind cum era echipa la acel moment şi care îi este nivelul acum?
- Cred că momentul a fost unul corect analizat pentru a ne gândi la primele opt echipe. Dacă la acel moment ne-am fi întrebat dacă era potrivit să fim între primele 5-6 echipe, nu cred că eram prea realişti. Dacă ne-am fi imaginat atunci că vom prinde Final Four (F4) la Cupa României, ar fi fost ceva demn de imaginaţie bogată. Ce s-a întâmplat de-a lungul sezonului, a fost sport, lucrurile se schimbă, fluxul dintr-un meci se poate să ne facă să urcăm. F4 este un bun exemplu: am fost norocoşi la început, nejucând în prima rundă, ca apoi să întâlnim o echipă oarecum asemănătoare nouă, iar acel moment ne-a făcut să abordăm un alt obiectiv. Ne-am descurcat foarte bine în primele meciuri, cele cu Alexandria, noi am făcut să pară uşor, iar restul a fost ca un sprint spre restul campionatului. Atunci am realizat că într-o bună zi putem învinge adversare mai puternice, aşa cum de altfel am făcut. Aproape fără să mai realizăm, am ajuns pe locul 5 în LNBF. Poate dacă lucrurile ar fi fost altfel cu Aradul, să fi rezistat ei până la final, situaţia ar fi fost alta, cu siguranţă.
- Avem o echipa foarte tânără, cu o medie de vârstă de 22 de ani. A trebuit să îmbinaţi experienţa celor mai mari cu tinereţea celor mai puţin experimentate. Cum aţi reuşit să aduceţi echipa unde este acum?
- A fost destul de dificil, pentru că Romina, deşi este cea mai mare (n.r. - Romina Filip, 26 de ani), nu are atât de multă experienţă în anumite momente ale jocului. Un singur jucător nu poate trage după sine o echipă. Am început cu 13 jucătoare, două dintre ele fiind sub 18 ani, celelalte cu puţin peste 20 de ani, iar jucătoarele străine cu medii de 24 de ani. A fost foarte greu să le fac să crească. E un lucru bun să lucrezi cu jucătoare tinere, pentru că sunt mai ambiţioase, pot produce surprize pe care cele experimentate nu le mai produc. La cele mai mature ştii la ce să te aştepţi, sunt oarecum liniare, pe când cele tinere ating vârfuri care te pot surprinde.
-Care a fost cel mai plăcut moment din întregul sezon?
- Nu pot numi unul singur. Primul este semifinala din ”Cupa României”, chiar dacă am pierdut acel meci. A fost plăcut poate şi pentru că a fost transmis în direct, la tv, de altfel primul meci al echipei în această situaţie. Apoi, pe locul secund într-un top personal a fost primul meci din campionat, cel câştigat împotriva Aradului. Nu ştiu cum ar fi evoluat campionatul dacă în acel meci ar fi fost un alt scor şi ne-am fi dus în over-time. Acel meci ne-a făcut să credem că, dacă am învins Aradul de la acel moment, putem visa la play-off. Trebuie să ne amintim că echipa de atunci de la Arad a învins la 20 de puncte Sepsi, în decembrie. Cred că al treilea moment a fost revenirea mentală şi fizică de după eliminarea de către Braşov, în play-off. Ne-am adunat toate forţele şi am luptat cu Clujul şi ne-am fixat un alt obiectiv.
- Care au fost cele mai neplăcute momente?
- Cred că meciul din tur cu Cluj, când am jucat fără Amanda, care era accidentată, şi fără Romina, care a fost accidentată în timpul meciului. Acel eşec, la 19 puncte, a schimbat cumva soarta campionatului, având în vedere că acasă le-am învins la o diferenţa mai mică şi poate că altul ar fi fost clasamentul. Al doilea a fost înfrângerea în faţa Braşovului, acasă, în Cupă, unde chiar sperăm să câştigăm. Am pierdut în deplasare la doar trei puncte după un joc bun, aveam şansa să câştigăm şi să trimitem în decisiv. Al treilea a fost în octombrie, după meciul cu Cluj, când am avut două meciuri foarte importante acasă, cu Alba şi Târgovişte, în care nu ne-am putut baza pe trei dintre jucătoarele importante ale echipei. A fost greu, a trebuit să facem multe mutări în strategiile de joc, să facem modificări în cadrul echipei.
- Ce părere ai despre fani?
- A fost cea mai mare surpriză. Când am venit aici, agentul meu mi-a spus că voi găsi un public foarte entuziasmant, am vorbit cu Jose (n.r. - fostul antrenor de la Arad) care mi-a spus că, dacă în primul an când a venit la Galaţi erau poate o sută de spectatori, în anul următor a găsit aici vreo 500 de spectatori. În acest sezon, trebuie să recunoaştem că sunt poate între 800-900 de spectatori. Pentru mine a fost o adevărată surpriză, la meciul de deschidere, când crainicul sălii m-a prezentat, iar Alex Stanciu mi-a spus să mă întorc să salut publicul, moment în care am văzut, nu ştiu, 200-300 de suporteri care mă aplaudau, a fost ceva deosebit. Cred că lor le datorăm victoriile noastre, şi nu cred că vreuna dintre jucătoare va putea uita asta.
- Ce simţi în legătură cu Galaţiul?
- Toată lumea este drăguţă. În cartierul meu deja sunt cunoscut, cei de la magazine ştiu dinainte ce vreau să cumpăr. Oamenii sunt calzi, zilele trecute am avut câteva probleme căci nu ştiam încotro să mă împart, între hochei şi fotbal, pentru că lumea mă invită la acest evenimente.
- Sezonul viitor veţi fi din nou aici?
- Trebuie să ne lămurim cu detaliile. În mare parte este deja stabilit să continui aici.
