Echipă destrămată şi sezon distrus în doar o săptămână
Foto: Lotul echipei Phoenix înainte de destrămare (Foto Sonia Baciu)

Echipă destrămată şi sezon distrus în doar o săptămână
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Motivând restanţe salariale, două din jucătoarele americance de la Phoenix au plecat, iar o treia încă nu a luat decizia finală. Totul într-un mod ciudat, într-un moment în care problemele financiare îşi găsiseră rezolvarea şi, devastator, în care nu mai pot fi făcute transferuri.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, echipa feminină a clubului Phoenix trecea printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere sportiv, ajungând să fie o pretendentă cu şanse reale la primele patru locuri ale Ligii Naţionale. Creşterea de formă şi de potenţial era demonstrată de ultimele rezultate, printre care şi o victorie la Braşov, cu Olimpia, echipă redutabilă mai ales pe teren propriu, aspecte care îndreptăţeau să se creadă în club că se poate realiza obiectivul, ajungerea cel puţin în semifinale, mai ales că era aproape sigur că în prima fază din play-off urma un duel chiar cu Olimpia Braşov.

Brusc, toată munca din acest sezon s-a dus pe apa sâmbetei. Cu doar o oră înainte de meciul de acasă cu Sepsi Sf. Gheorghe, din weekendul trecut, cinci dintre cele şase baschetbaliste americance din lot anunţau că refuză să joace, pentru că nu-şi mai primiseră salariile din luna noiembrie. 

Situaţia a evoluat foarte rapid în sens negativ. Shanice Steenholdt şi Erica Covile au decis să-şi rezilieze contractele şi să plece, iar Katie Rutan este pe punctul de a face acelaşi lucru, dar încă nu a luat decizia finală şi joi se mai spera într-o continuare a acestei la Galaţi.

 

Victimă sigură, din echipă de temut

Miercuri seară, a urmat un nou meci pe teren propriu, cu Universitatea Cluj (locul doi), abordat fără cele trei jucătoare menţionate. Toate erau importante în angrenajul echipei, din „primul cinci”, iar fără ele Phoenix a pierdut categoric, scor 56-84 (32-34). 

Chiar şi în aceste condiţii, echipa gălăţeană a reuşit să surprindă plăcut, cu o jumătate de meci în care a ţinut jocul şi scorul la un nivel echilibrat, chiar cu o perioadă bună la conducere (17-10 min. 9, 32-27 min. 19, 32-34 la pauză). 

În partea secundă a partidei, pe fondul acumulării oboselii de către puţinele baschetbaliste de valoare rămase, diferenţa a fost făcută de „banca” mai lungă a echipei oaspete: doar trei puncte au contabilizat jucătoarele de la Phoenix care au început ca rezerve, faţă de 35 de puncte totalizate de jucătoarele oaspete intrate pe parcursul meciului.

Totodată, a contat mult şi superioritatea fizică a echipei din Cluj, cu un joc destul de agresiv, care a dus la o accidentare a Rominei Filip la umărul drept şi părăsirea terenului din min. 29. 

 

Nu pot fi înlocuite

Antrenorul Eugenio Rodrigues a spus că marea problemă o reprezintă momentul ales de respectivele şi impresarul acestora: după încheierea perioadei de transferuri şi imposibilitatea de a aduce înlocuitoare. „Am avut un weekend foarte rău, în care nu am putut să ne controlăm emoţiile, dar asta este viaţa. Sunt căpitanul şi nu voi părăsi corabia. Atâta vreme cât am o echipă aici, voi fi căpitanul şi voi sta la marginea terenului. Din păcate, marea frustrare este că s-a încheiat perioada de transferuri, astfel că nu mai putem aduce nicio altă jucătoare şi trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a spus Rodrigues.

În ceea ce priveşte ultima parte a campionatului, Rodrigues a precizat că ultimele evenimente din viaţa echipei impun o schimbare de obiectiv. „În această fază a campionatului (n.r. locurile 1-6) nu ne putem pierde locul din clasament, însă în play-off situaţia este diferită. Probabil vom juca împotriva Braşovului, echipă care este una dintre cele mai puternice. Acum trebuie să ne concentrăm pe reconstrucţia echipei, în acest moment avem alte obiective la care nu ne-am gândit până acum. Va fi foarte greu să ne menţinem pe locul 5”, a menţionat tehnicianul gălăţean.

Cea mai bună jucătoare de la Phoenix a fost MyNeshia McKenzie, care a reuşit un nou „double-double”, cu 17 puncte, 14 recuperări şi 2 „assists” în cele 40 de minute jucate. Celelalte realizatoare ale echipei gălăţene au fost Jeanette Jackson - 15 puncte şi 3 recuperări, Kerah Nelson 9 p., 13 r, 2 a.; Romina Filip 8 p, 8 r, 2a; Alexandra Dumitrache 4 p, 1 r, 3 a; Bianca Fota 3 puncte şi 3 recuperări. Au mai jucat Denisa Fota şi Florentina Grigoraş.

Cu acest rezultat, Phoenix se menţine pe locul 5, cu 38 de puncte, la două în urma ocupantei locului 5, Olimpia CSU Braşov. Etapa următoare, Phoenix va juca, sâmbătă, în deplasare, cu CSM Satu Mare, ultima clasată în grupa locurilor 1-6 (35 puncte). 

 

Moment ciudat ales de greviste

Decizia americancelor de a refuza să continue a fost o surpriză totală, mai ales că a venit într-un moment ciudat, exact când problemele financiare ale clubului îşi găsiseră rezolvarea. Cu două zile înaintea partidei cu Sepsi, Consiliul Local a aprobat alocarea echivalentului pe o lună din suma totală primită de Phoenix anul trecut, astfel că plata unui salariu restant era foarte aproape. De altfel, Florin Nini, preşedintele clubului, a declarat că banii aprobaţi din bugetul local au fost viraţi, miercuri, 15 martie, în contul clubului. „Banii au fost viraţi şi există o procedură prin care ei trebuie să stea în trezorerie pentru 24 de ore, iar vineri jucătoarele îşi vor lua parte din salarii şi premieri”, a spus Nini.

Preşedintele clubului a mai lăsat să se înţeleagă că o explicaţie a ciudăţeniei momentului ales de greviste ar putea fi interesele adversarelor. „Din informaţiile mele, avem şi «prieteni» care au făcut ca acest lucru să se întâmple. Plecarea jucătoarelor nu a fost doar decizia acestora”, a mai spus Nini. 

Ţinta aluziei lui Nini ar putea fi impresarul jucătoarelor în cauză, care are contract şi cu baschetbaliste de la posibilele adversare din play-off ale echipei gălăţene.

 

Problemă de ani de zile

La baza crizei în care a ajuns Phoenix a stat regulamentul defectuos pe baza căruia Consiliul Local acorda sprijin financiar cluburilor şi asociaţiilor sportive. De foarte mult timp, entităţile sportive gălăţene aveau mari probleme în primele luni ale fiecărui an, pentru că, până la adoptarea bugetului local pe anul respectiv, nu puteau primi nimic de la municipalitate, pentru că nu exista cadrul legal, şi nu aveau cu ce să-şi susţină activitatea la parametri decenţi. În anii precedenţii, cluburile au primit primii bani de cele mai multe ori în aprilie, astfel că în primele trei luni nu au avut cu ce să achite salariile sportivilor. Situaţii foarte tensionate au fost şi în ultimii ani, cu sportivi care au protestat atunci prin refuzul de a participa la antrenamente.

Acum, problema legislativă a fost rezolvată, dar tardiv pentru echipa feminină de la Phoenix. Consiliului Local (CL) a aprobat recent o modificare în Regulamentul privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive, conform cărei cluburile de prim eşalon pot primi imediat în fiecare lună a 12-a parte din suma totală pe care au avut-o alocată în anul precedent: „În cazul în care bugetul local al municipiului Galaţi nu este aprobat, în baza solicitărilor, pentru structurile sportive care au competiţii în desfăşurare în Liga Superioară (a ramurei de sport), se pot acorda sume în limita a 1/12 pe lună din bugetul acordat în anul precedent, până la aprobarea bugetului”.

 

Citit 6251 ori Ultima modificare Joi, 16 Martie 2017 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.