Andreea Arsine, campioană la 20 km marş

Andreea Arsine, campioană la 20 km marş
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

 

Oraşul Piteşti a găzduit în weekend, întrecerile Campionatului Naţional de atletism pentru seniori. Între concurenţi s-a aflat şi valoroasa noastră atletă, Andreea Arsine. După cum se ştie, atleta legitimată la CS Universitatea, a fost singura reprezentă a Galaţiului la Jocurile Olimpice de la Rio, de anul trecut, unde a încheiat cursa de 20 km de marş pe locul 41 din 75 de participante.

Din toamnă, însă, Andreea a fost nevoită să renunţe la antrenamente şi concursuri, în urma unei accidentări, o ruptură de tendon, chiar la Rio. 

În acest an s-a întors la treabă, s-a pregătit cu conştiinciozitate şi ambiţie sporite şi rezultatul s-a văzut la „Naţionale”. Ea a acoperit distanţa de 20 km într-o oră, 35 minute şi 43 secunde, performanţă cu care a devenit campioană naţională. Acest titlu se adaugă celorlalte succese repurtate de-a lungul carierei sale. 

„Am lipsit aproape zece luni din arenă, datorită unei accidentări. Am parcurs momente grele, aflându-mă chiar în situaţia de a renunţa la carieră. Nu am făcut-o şi pentru că am fost sprijinită de oameni care mi-au dorit binele: cei din conducerea clubului, antrenorul meu, de prieteni care m-au încurajat permanent, şi nu în ultimul rând de doi minunaţi doctori - Vasile şi Laura Oşean. Mi-am refăcut tendoanele şi m-am refăcut pe deplin. După acest titlu voi avea foarte puţin timp liber, după care mă voi întoarce la muncă. Nu e vreme de pierdut, pentru că mă aşteaptă un examen sever - Campionatul Mondial de la Londra, din luna august, unde va trebui să mă prezint în cea mai bună formă, pentru a obţine o performanţă cât mai valoroasă”, ne-a spus Andreea Arsine. 

 

Citit 2741 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.