Atletism. Cu gândul la Campionatul Mondial, după un an de chinuri

Atletism. Cu gândul la Campionatul Mondial, după un an de chinuri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atleta Andreea Arsine, singura sportivă legitimată la un club din Galaţi (CS Universitatea) care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, este un adevărat momunent al voinţei şi dăruirii pentru sport. Din Brazilia s-a întors cu o ruptură de tendon, ce a necesat o perioadă lungă de pauză, infiltraţii cu plasmă în tendoane, cu mult peste numărul normal.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, a avut trei luni de chin şi din cauza unor pietre la rinichi, mult timp a stat în spitale, i s-a pus o sondă şi chiar cu ea în corp nu s-a oprit de la antrenamente. Până la urmă a ajuns şi la operaţie, dar a avut puterea să treacă peste toate, iar la zece luni de cursa de la Rio este cu gândul la Campionatul Mondial de marş, din luna august. Optimistă, cu increderea amplificată de cursa foarte bună făcute în weekendul trecut, când a câştigat din nou titlul naţional la 20 km marş cu un timp foarte bun, cel mai bun de anul acesta: o oră, 35 de minute şi 43 de secunde. Recordul său personal este de o oră, 34 de minute şi 53 de secunde, realizat la Campionatul Naţional de la Piteşti, din 2015.

"Am lipsit aproape zece luni din competiţii, din cauza accidentării de la tendon, a necazurilor cu rinichii. Au fost momente foarte grele, după ce-mi refăcusem tendoanele au urmat crizele de rinichi, dar am trecut peste ele şi pentru că am fost sprijinitã de oamenii minunaţi de la CSU Galaţi, de medicii Vasile şi Laura Oşean, de antrenorul meu, de prieteni care m-au încurajat permanent. Sunt mulţumită de timpul scos la Campionatul Naţional, acum voi avea o foarte scurtă vacanţă (n.r. - la Mamaia şi apoi la Berlin), după care mă întorc la muncă, pentru că mă aşteaptă o competiţie foarte importantă pentru moralul meu, Campionatul Mondial. Îmi voi vedea nivelul de pregătire, ce mai am de lucrat, ce trebuie îmbunătăţit, cum sunt tendoanele şi vreau să scot un rezultat cât mai bun. Pe termen lung, marele obiectiv este Tokyo, Jocurile Olimpice din 2020", a declarat atleta în vârstă de 28 de ani.

Campionatul Mondial va avea loc la Londra, în perioada 4-20 august.

 

 

 

atletă
Citit 1556 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Iunie 2017 21:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.