Jucătoarele critică dur condiţiile la Wimbledon

Jucătoarele critică dur condiţiile la Wimbledon
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românca Sorana Cîrstea, locul 63 în ierarhia mondială, s-a calificat în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, în urma retragerii adversarei sale, americanca Bethanie Mattek-Sands, scor 4-6, 7-6 (4). Aceasta s-a accidentat în primul game din setul decisiv şi au trecut minute bune până la intervenţia medicilor. “Am auzit-o strigând după ajutor, m-am dus la ea şi i-am văzut genunchiul ieşit. Apoi m-am întors (n.n. - către oficiali) şi le-am spus să aducă o targă sau ceva. Cred că toată lumea a îngheţat. Nimeni nu avea reacţie. A fost sfâşietor pentru că ea a intrat în şoc şi a durat până a ajuns echipa medicală la faţa locului. O vreme am fost doar eu, soţul ei şi fizioterapeutul meu. Fizioterapeutul meu a sărit din tribună să ajungă acolo”, a declarat Cîrstea, la conferinţa de presă.

Sorana Cîrstea va juca, sâmbătă (ora 13,30), în turul al treilea, cu Garbine Muguruza (locul 15 WTA), care a trecut de belgianca Yanina Wickmayer (locul 96 WTA), scor 6-2, 6-4.

Alte două jucătoare au criticat condiţiile de la Wimbledon. Kristina Mladenovici (Franţa) şi americanca Alison Riske, care s-au înfruntat în turul 2 pe terenul nr. 18, au solicitat zadarnic schimbarea terenului, din cauza stării proaste a gazonului, care punea în pericol integritatea jucătoarelor, relatează AFP.

Mladenovici, locul 14 WTA, învinsă de Riske cu 2-6, 6-4, 6-4, a povestit că a cerut arbitrei de scaun schimbarea terenului, după ce ambele jucătoare au căzut în acelaşi loc: “Ea a căzut, eu am căzut în acelaşi loc. Am avut şansă că nu a fost ceva grav. Am oprit jocul pentru a vorbi. După al doilea set, am cerut să vorbesc cu arbitra, care mi-a spus că nu există altă soluţie. Arbitra a făcut fotografii la teren. Era doar pământ, plin de găuri şi de dâmburi. Se vedea clar că aproape nu mai era iarbă".

Citit 1113 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Iulie 2017 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.