OȚELUL, reunire cu multe noutăţi în lot

OȚELUL, reunire cu multe noutăţi în lot
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Suporter Club Oţelul şi-a început, luni seară, pregătirile pentru sezonul următor, având ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. La primul antrenament au fost multe noutăţi, majoritatea fiind jucători cu experienţă în primele două eşaloane.

Cei mai mulţi proaspăt sosiţi la Oţelul, dintre cei 30 de jucători care au participat la primul antrenamant, sunt fotbalişti care au mai jucat la Galaţi, unii chiar la Oţelul: Adrian Sălăgeanu, Cosmin Stoian, George Bârlădeanu, George Cârjan - toţi patru cu experienţa Ligii I, Rareş Oprea, Aurel Gohoreanu şi Silviu Moise - cu meciuri jucate în Liga a II-a. Au mai venit trei jucători care au evoluat în eşalonul secund, fundaşul Sorin Răducu (ultima dată în liga a doua din Ungaria), Vasile Alexandru (Juventus Bucureşti) şi Alexandru Muscă (Juventus Bucureşti).

Aseară era aşteptat să se alăture lotului un alt fotbalist ce a jucat în prima ligă cu Oţelul, mijlocaşul Ciprian Milea. A absentat Silviu Ilie, învoit până vineri, pentru rezolvarea unor probleme personale.

Antrenamentul a fost condus de Eugen Baştină şi noul preparator fizic al echipei, Alexandru Ciobanu, în timp ce directorul sportiv Sorin Haraga, anunţat iniţial ca antrenor interimar, a spus că aceasta va fi conducerea tehnică până la instalarea unui nou antrenor principal. Preşedintele Cornel Moisescu a spus se doreşte ca noul antrenor să aibă trecut de "oţelar". "Sper să rezolvăm această problemă, cea a antrenorului, până la sfârşitul săptămânii şi să fie un fost jucător foarte bun al Oţelului", a declarat Moisescu.

Dănuţ Oprea, una din variante

Unul dintre cei cărora li s-a propus să preia conducerea tehnică este fostul atacant al Oţelului, Dănuţ Oprea. Tehnicianul, care acum este selecţionerul echipei naţionale de tineret a Republicii Moldova, a spus însă că şansele să poată veni sunt mici, deşi îşi doreşte acest lucru. "Am vorbit cu Marius Cosoreanu (n.r. - director general SC Oţelul), dar este greu de spus acum, pentru că sunt sub contract cu federaţia moldovenească. Acolo sunt oameni ce au avut încredere în mine în ultimii ani, îi respect şi am obligaţii faţă de ei. Pe 9 august am meci cu Cipru, pe 31 şi 4 septembrie cu Croaţia şi Grecia, e complicat într-un astfel de moment. Joi o să ajung în Moldova şi să vedem ce se poate face. Va veni momentul să antrenez Oţelul, îmi doresc asta, dar nu ştiu dacă acum", a declarat Oprea.

Reunirea lotului a însemnat şi prima disensiune între nucleul suporterilor şi conducerea clubului. Prezenţa în tribune a fost destul de redusă, iar fanii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de despărţirea de antrenorul Stelian Bordieanu. S-a scandat numele acestuia şi s-a afişat un banner prin care au arătat că nu cred explicaţia conducerii, că pretenţiile financiare ale tehnicianului au fost prea mari şi au dus la neprelungirea contractului: „Nu banii au sta la baza acestei idei, cum nici Stelică nu ne-a lăsat pentru ei”. A urmat un alt banner, cu un mesaj ameninţător: „Nu transformaţi clubul în afacerea voastră, că muriţi de mâna noastră”. Apoi, protestul a continuat prin plecarea din stadion.

  • LOTUL DE LA REUNIRE:
  • Portari - Vlasie, Măstăcan, Enache, Văcaru
  • Fundaşi - Ciurea, Scutaru, L. Radu, R. Codreanu, Manău, Cristof, Sălăgeanu, S. Răducu, R. Oprea, Crihană
  • Mijlocaşi - Tudosă, Năpîrlică, I. Codreanu, R. Gheorghe, Chebac, Stoian, Moise, Bârlădeanu, V. Alexandru, Gohoreanu
  • Atacanți - A. Frunză, Pavel, Perju, Bahnaşu, Muscă, Cârjan
Citit 3138 ori Ultima modificare Marți, 18 Iulie 2017 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.