Marius Nicoară, 53 ani, absolvent al Academiei de Educaţie Fizică şi Sport, este unul dintre puţinii atleţi care încă mai aleargă. Fost profesor la Liceul cu program Sportiv, din toamnă, gălăţeanul va fi antrenor la Clubul Sportiv Şcolar din Galaţi, de unde speră să scoată cât mai mulţi campioni naţionali.
- Sunteţi unul dintre foştii atleţi care încă mai alergaţi, nu vă ocupaţi doar cu antrenoratul. Cum de reuşiţi acest lucru?
- Da, deşi am început atletismul de performanţă în urmă cu 36 de ani, încă mai particip la alergări, atât competiţionale, la veterani, unde de altfel sunt de ceva vreme, cât şi pentru sănătatea mea, acesta fiind un mod de viaţă pentru mine.
- Cum este perceput atletismul în rândul copiilor? Şi cum îi selectaţi pe cei mici?
- Atletismul este un sport individual, în care rezultatele se văd în timp, tocmai de acea este nevoie de multă răbdare, atât din partea copiilor, cât şi din partea părinţilor. Selecţia o facem în şcoli, de regulă la orele de educaţie fizică. Am avut totuşi surpriza să descopăr un copil, care participa la crosul de la semimaratonul Galaţiului, şi care nu făcuse niciodată în viaţa lui atletism, dar pe care l-am “mirosit” şi l-am cooptat în echipa noastră. Mai mult, este un sport mai puţin costisitor, la club singurele costuri sunt cele ale echipamentului, aici nefiind percepute niciun fel de taxe. De ce spun de echipamente, pentru că este nevoie de încălţăminte specială pentru alergare, care să ajute copiii, nu să le afecteze încheieturile la contactul cu suprafaţa de alergare.
- Galaţiul nu prea dispune de zone adecvate pentru atletismul de performanţă. Unde efectuaţi antrenamentele cu copiii?
- Elevii mei au primele competiţii iarna, crosurile pe teren variat. Eu, 80-90 la sută din antrenamentele copiilor încerc să le fac pe alt teren decât asfaltul. Astfel că încercăm să beneficiem cât mai mult de păduricea de lângă stadion, care se pliază bine pe specificul nostru, de fond şi semifond.
La nivel de iniţiere, sala de atletism de lângă stadion este bună, deoarece abia atunci se face selecţia: unul poate fi bun la viteză, altul la detentă. Mi-aş dori ca şi pe stadion să avem condiţii de alergare, dacă nu o pistă de tartan, măcar acel culoar exterior care era odată cu rumeguş şi care ne mai protejează încheieturile.
- Puteţi face un top 3 al celor mai frumoase curse?
- E greu de făcut asta, dar voi încerca. La nivel de performanţă, cu siguranţă că primul loc îl ocupă competiţia din 1985, când am concurat pentru baremul de candidat olimpic, la 3.000 de metri, cursă pe care am terminat-o în 8 minute şi 15 secunde. La veterani, recordul balcanic din 2002 (n.r. - categoria 39-40 ani) este un punct de reper important în cariera mea. Dar competiţiile mai frumoase sunt cele montane, care în urmă cu 5-7 ani nu existau sau erau foarte puţin cunoscute. Anul acesta au fost două curse care mi-au “uns” sufletul: maratonul de la Braşov, din primăvară, o alergare pe traseu montan, unde am parcurs 32 de km, de la Braşov până la Postăvaru şi retur, prin zăpada până la glezne. Ecomaratonul de la Moeciu este o altă cursă de suflet, la care am alergat 12 km, şi am terminat pe primul loc al categoriei, iar la general am fost în primii 20 din 800 de concurenţi.
- Unde vă antrenaţi pentru cursele montane?
- Pregătirea pentru Braşov şi Moeciu am făcut-o în râpa din Ţiglina şi în păduricea de la stadion, unde am făcut 50 de ture ca să îmi iasă cursa de 20 de km. M-a ambiţionat foarte mult, deşi alergam singur prin zonă, eram conştient că mă ajută aceste alergări, care sunt foarte diferite de cele pe şosea sau zgură. În perioada de vară ne antrenăm prin Măcin, la Cetăţuia. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă zonă care este la Tulcea, dar de care pot beneficia chiar şi gălăţenii, pe o rază de 30 de km.
- Care vor fi următoarele competiţii la care veţi participa?
- În septembrie voi participa la CiucaşX3, la Triatlon la Constanţa, unde voi face echipă cu Monica Anghel (ciclism) şi Mihaela Hodină (înot), respectiv Semimaratonul de la Tulcea, iar la toate trei cursele am pretenţii de podium şi de timpi buni. Aşa cum am de la elevii mei, am şi de la mine.
