Anca Melinte

Anca Melinte

De ce a fost Ciumacenco la Edinburgh?

Luni, 15 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Investiţie-surpriză în Galaţi * Timp de aproape o săptămână, viceprimarul PSD al municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco (FOTO), s-a aflat peste hotare, la Edinburgh. Vizita a fost justificată de cea de-a treia întâlnire de lucru pe proiectul FIN - URB – ACT . Este vorba despre un proiect cu fonduri europene în valoare de 710.000 euro, care se derulează pe o durată de 2 ani şi în care sunt implicate 7 oraşe din ţările membre ale UE printre care Roma din Italia, Gijon din ...

Criza a sporit încasările la bugetul local

Luni, 15 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi crede că 2010 va fi un an mai slab decât cel precedent, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco speră ca măcar încasările la buget să fie comparabile cu cele din 2009. Anul trecut, bugetul final al municipiului Galaţi a fost de 489,7 milioane de lei, din care s-au colectat până la finele anului, 458 de milioane de lei (93,5 la sută). Anul acesta, însă, reducerea impozitului pe terenuri şi clădiri pentru persoanele juricice aduce o pierdere importantă în vistieria locală.  Ciuma ...

Jos cu afişele electorale

Luni, 15 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În recenta şedinţă a Consiliului Local, democrat-liberalul Victor Dobrea a cerut îndepărtarea afişelor şi bannerelor electorale rămase din ultima campanie, atrăgând atenţia că alegerile prezidenţiale au trecut de câteva luni. ...

Internet gratis în centrul oraşului

Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat ieri că a fost semnat contractul între Primăria Galaţi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Internaţionale şi Romtelecom pentru înfiinţarea în centrul oraşului a trei hot-spot-uri, puncte în care este posibilă conectarea gratuită la internet. „La solicitarea MCSI, au fost identificate trei zone publice pentru furnizarea gratuită a serviciilor de internet în sistem wireless: sediul Primăriei (strada Domnească, nr. 38), sed ...

Claudiu Brînzan revine la Zona Liberă

Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Fostul prefect al judeţului Galaţi, social-democratul Claudiu Brînzan, revine la Zona Liberă Galaţi, ca director adjunct. Aleşii locali au votat joi seara organigrama regiei autonome. Instituţia a solicitat Primăriei modificarea structurii organizatorice prin înfiinţarea a trei posturi: unul în cadrul Biroului Trafic Incinte, un post în cadrul Serviciului Financiar-Contabil şi un post de consilier al directorului general. Solicitarea este motivată de creşterea volumului activită ...

Conflictul de la Muzical se dezgheaţă

Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Conducerea Teatrului Muzical şi cei 5 salariaţi nemulţumiţi care au declarat greva foamei s-au întâlnit vineri la prânz cu viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. Vicele a ascultat ambele părţi „beligerante” şi a convenit ca până luni acestea să formeze o echipă pentru a stabili exact ce trebuie schimbat pentru ca lucrurile să funcţioneze mai bine pe viitor. „La plecare mi s-a părut că lucrurile s-au mai dezgheţat un pic şi că ambele părţi au mai lăsat din orgolii. Eu am ...

Reducere de posturi la Transurb

Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Aleşii locali au decis, joi seară, reducerea numărului total de posturi la SC Transurb, de la 865 la 786. Reducerea a fost justificată de necesitatea încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 de numai 40.600.000 de lei. Noul buget al Transurb, votat de Consiliul Local, este de numai 94,09 la sută din cel pe care societatea l-a avut aprobat în 2009.În documentele Transurb se arată că din cele 79 de posturi desfiinţate, 73 sunt vacante şi doar 6 sunt ocupate. Cele ...

Gigacaloria şi „Consiliul Nevestelor” din Galaţi

Sâmbătă, 13 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* De la 1 februarie plătim 160,69 de lei pe gigacalorie * Spiritele aleşilor locali s-au încins joi seara sub efectul majorării preţului la gigacalorie, la numai două luni după ultima scumpire * Doi aleşi au susţinut ca majorarea să se aplice de la 1 aprilie, nu de la 1 februarie cum era prevăzut în proiectul de pe ordinea de zi, dar viceprimarul liberal Mircea Cristea i-a avertizat că din cauza cheltuielilor mari pe care le implică populismul, Consiliul Local riscă să devină Co ...

Preţul gigacaloriei creşte din nou

Vineri, 12 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul de aseară al aleşilor locali, începând cu 1 februarie, preţul  local al energiei termice facturate populaţiei creşte la 160,69 de lei pe gigacalorie. Majorarea de preţ, a doua oară în decurs de numai două luni, a fost cel mai fierbinte subiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. În schimb, bugetele societăţilor de interes local, reducerea numărului total de posturi, de la 865 la 786, la Transurb şi creşterea simbolică a organigramei la Zona Liber ...

Chiulangiii Parlamentului

Joi, 11 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deputata PSD Lucreţia Roşca (FOTO 3) a participat la peste 90 la sută dintre şedinţele de vot final ale Camerei, fiind parlamentarul gălăţean cu cea mai bună prezenţă * Senatorul PD-L Marius Necula (FOTO 1) este un fel de „rara avis” la şedinţe * Necula a onorat cu prezenţa sa doar 11 la sută dintre şedinţele de vot final ale Senatului * I-am votat, le plătim diurne, transport, cazare, indemnizaţie, am fi poate îndreptăţiţi să le pretindem să îşi facă măcar dat ...