1. Şi m-ai ucis, doamna mea, m-ai ucis!...însă m-ai ucis foarte frumos!/...mulţam cerului şi pământului tău, nu pământului meu, care merge pe jos!// Merge pe jos fiindcă nu are sus!...adică nu are cer şi nu are nimic altceva!/ nici măcar cuvânt şi haz nu mai are, numai alt tău are de toate, doamna mea!// M-ai ucis frumos şi nu ai nici o vină! eu am cerut, eu am visat, eu am vrut/ şi am dictat ultimatumul şi am luat acreditarea pământului meu nepriceput!//...Desigur, încep ...

(!) nu cred că nu se poate să se-ntâmple/ şi nu mă mint că nu-i adevărat, nici nu regret şi nici nu sper nimica/ din (ne)păsarea lui emcepătrat (!) (!) o stare (in)credibilă de masă:/ micul dejun, dejunul, cina...toată în sensul unic al eternităţii/ (s)puse-n viteză logică pătrată (!) (!) viteză dreaptă şi viteză strâmbă,/ din sine-n colo şi din colo-n sine, prin spaţiul rece al deşertăciunii,/ prin timpul cald al proniei divine (!) (!) un rost în care taina-şi fa ...

Sigur că da!... Oare cum e mai bine? Să fii controlat de Amăgire? Sau să fii plin cu Dezamăgire? Să „stai” într-o „nebuloasă”? Ori să „umbli” prin „seninătate”? Să mizezi pe Deşertăciune? Sau să năvăleşti în Carpe Diem?... Vasile Cherpedin ridică din umeri! A. Ghiuţă zâmbeşte mefistofelic! Cică nu poate altfel! Eu nu pun chezaş pe nici una dintre ceste două Variante! Mai bine zis, le accept şi le percep şi le „execut” cum Don Quijote de la Mancha! ...

Auzi, domnule?!... după ce că parchează pe trotuar, mai şi claxonează... mai face şi scandal!... că aşa-s ăştia, alde Ceafă Groasă!... toţi consideră că lor li se cuvine totul în lumea asta şi-n lumea cealaltă, că-s buricul Pământului, că ei au inventat ouăle cu bretele şi biscuiţii cu pedale!... De fapt, la ce să ne mai mirăm? aşa-i pe bulevardul/strada/aleea/calea/fundătura Dezamăgirii!... alde glugă peste şapcă şi peste acrocefalul gol parchează chiar şi su ...

ce somn adânc, ce somn adânc/ mi s-a făcut în ochiul stâng ce somn înalt, ce somn înalt/ mi s-a făcut în celălalt ce vis frumos, ce vis frumos/ am început de sus în jos ce vis în plus, ce vis în plus/ am început de jos în sus şi nici nu ştiu, şi nici nu ştiu/ dacă-i devreme ori târziu şi nici nu văd, şi nici n-aud/ dacă-s prezent, dacă-s trecut ce pot să cred ori să nu cred:/ că-i prea puţin ori prea încet ori e prea greu ori prea uşor/ necunoscutul următor nu e ...

nu las nici o urmă-n urmă,/ tot şterg, nu vreau să se ştie c-am furat o clipă albă/ dintr-o neagră veşnicie şi-am umplut-o cu nimicuri,/ amăgiri şi baliverne cu minciuni (ne)vertebrate/ şi scălâmbăieli moderne, până când biata secundă/ a spus că nu mai suportă clocotul din carotidă/ şi îngheţul din aortă !!! nu mai las nimica-n urmă,/ mintenaş m-apuc de treabă, n-am sfială, n-am regrete/ - cine ştie să priceapă ce-nsemnează ceastă vrere/ de totală curăţie, ...

Mergem pe trotuarul Dezamăgirii. Unul dintre ele. Că toate-s ale Dezamăgirii. Mergem spre colţul din dreapta. Sau din stânga. Mergem să vedem cum mai „merg” sicriele. Că, în condiţiile de alarmă civilizatoare contemporană, poţi să „dai colţul” cât ai zice „Rai”. Ce minunat şi încurajator sună: „Colţ de Rai”!. Are dreptate administratorul magazinului cu „blindate” pentru „lumea de apoi”! Când toată viaţa „stai” în Iad, e firesc să salivezi uitâ ...

Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răsuflă vreo urmă de iluzie prin sufletele şi trupurile noastre fisurate/ sfărmate de asaltul campionilor la finalizarea Turnului Babel. Sigur că nu! Nici cea mai mare amăgire nu poate face faţă unui asemenea atac furibund! Numai şi numai dezamăgire! Oare-i mai bine aşa? Moş Cherpedin dă din mână a lehamite, zice că trebuie măsuri urgente pentru stoparea cestui pericol imi ...

şi nu mai vreau să nu mai ştiu/ că nu mai vrea să nu mai ştie despre ce-a fost când nu eram/ doi despărţiţi de veşnicie - şi nu mai pot să nu mai văd/ că nu mai poate să nu vadă cum nu mai zbor şi nu mai merg/ ţinându-mă de balustradă prin universul care vrea/ să nu mai ştie că nu poate aduce sufletului meu/ sufletul ei ascuns în moarte şi nu mai cred că nu mai am/ noroc să ştiu că nu mai are aripi şi tălpi să ne-ntâlnim,/ să-nvingem orice depărtare, să-nv ...

Mărşăluim pe Prelungirea Dezamăgirii. Una dintre ele. Dintre toate, adicătelea. Că nici o Dezamăgire nu se termină brusc. Mai bine zis, nici o Dezamăgire nu se sfârşeşte niciodată, niciunde. Mărşăluim fără cuvinte. Hodoronc-tronc, moş Ion Mutelcă se opreşte ca lovit de trăsnet. A. Ghiuţă se opreşte ca şi cum s-ar fi împiedicat de-un obstacol nevăzut. Şi Vasile Cherpedin se opreşte tot la fel. Aerul se zigzagulează, se ofileşte, se sfărâmă, cade pe asfalt, suspi ...