De când nu mai ştiu nimic despre ea, îmi amintesc vioara pe care am umplut-o cu ghiocei şi i-am aşternut-o la picioare! Era iarnă spre primăvară, şi domnişoara se pregătea să cânte o arie din capodopera iubirii cu toate aripile în/frânte! Era frumoasă şi tristă ca o catedrală jefuită de haimanale, eu eram cu inima la gât, cu sufletul sărit din balamale! De când nu mai ştiu nimic despre ea, despre ochii şi mâinile ei, sunt arie din capodopera iubirii lângă vioara cu ...

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte când l-am întâlnit pe soldatul Bacovia şi că eraţi şi dumneavoastră acolo, domnule colonel Oarecare! Dacă vă mai amintiţi, eu râdeam homeric şi gândeam cam aşa, v-am mai spus-o: de la facerea lumii până la vânzătoarea de lozuri, în afară de poezie, nu se (mai) petrece nimic! Nu ştiu dacă vă mai amintiţi când l-am întâlnit pe soldatul Eminescu şi că eraţi şi dumneavoastră acolo, domnule colonel Oarecare! Dacă, totuşi, vă ...

Aştept aicea, până când/ ai să te-ntorci din Veşnicie - jur să nu plec până Atunci/... şi nici Atuncea nu se ştie dacă (n)-o fi să mai rămân/ încă pe-atât Amar de Vreme, cât a trecut până Acum,/ prin ghiocei şi crizanteme şi prin căldură şi prin frig,/ prin câte sunt şi nu mă lasă, prin câte sunt şi preţuiesc/ Făptura ta Miraculoasă! Te-aştept şi cred că mă auzi/ cum las o lacrimă să vină în Calea ta... cum şi Atunci,/ când te-ntorceai cu poala plin� ...

Sigur că da! Nu ştiu pe unde, nu ştiu când şi nu ştiu cum intrase în odaie, printre cele banale şi multe şi simple substantive mărunte. Şi cânta. Nu cânta foarte tare, dar nici foarte încet. Cânta foarte clar. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu adormit, dar şi liniştea sufletului tău treaz. Şi pe frunte îţi alunecau şi îţi cădeau visuri, parcă nici Dumnezeu nu voia să tulbure atâta frumuseţe devastatoare, parcă nici Dumnezeu nu mai voia să ia ce a dat din ...

(!) te joci cu cercul?! vezi cât e de greu/ să nu te pierzi - poetic - în cercare/ şi să n-auzi o inimă de zmeu/ cu făt frumos alături, pe cărare,/ pe vale ori pe deal, unde mai sunt/ zile şi nopţi de basm, abandonate/ atunci, într-o uitare fără fund,/ când toţi trăiam pentru eternitate (?!) (!) aşa, numai aşa mai poţi scăpa/ din cest loc fix, din ceastă cercuire,/ din cest punct strâmt şi sec, numai aşa/ mai poţi stârni adâncul... să te mire/ cum că trăim din nou, ...

Când îmi vorbea despre evoluţia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obişnuinţelor în fiecare clipă, că trebuie instituită starea de asediu asupra şabloanelor, libertatea de mişcare printre colţuri de neant, dar şi printre flori de colţ, că trebuie omologat urletul de durere în paradis, dar şi urletul de bucurie în infern. Şi-mi dădea şi multe exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alţii. Că nu le ţinea doar pentru ea ...

Rămân de-a Pururi urme de Păcat - nu am avut un Timp să le mai şterg - arhanghel Rătăcit şi Vinovat, m-am încălzit lângă un Aisberg! Adeseori, cu Sufletul Închis, am fost şi m-am pârât Celui de Sus, El m-a cuprins cu Milă şi a zis: nu sunt Nicicum, dacă tu crezi că nu-s, însă te iert fiindcă înţeleg istovul tău de-a (nu) fi Im/Perfect - fă-te Senin, rămâi Astfel, Întreg şi Drag în Jurul Supra/Circumspect! Am să rămân Acelaşi până Când ce e al meu va fi N ...

(!) şterge-ţi trecutul, fugi de viitor,/ ieşi din prezent, stai totdeauna lângă,/ azvârle ceasul, fii atemporal/ - secunda-i fiara care te mănâncă (!) (!) te sfarmă şi te-nghite pas cu pas,/ vorace, ticăloasă şi urâtă,/ contagioasă, crudă, fără leac,/ spăimoasă-n stare - cinic - să te râdă (!) (!) ispititoare-n cest făţarnic joc/ de-a viaţa şi de-a moartea, se alintă/ protocolar, se gudură lasciv,/ îţi face semne dulci din/spre oglindă/ şi-ţi răsuceşte minte ...

Sigur că da! Sunt acasă! E 6 Iulie! E seară! Am spus că scriu cea mai frumoasă Poezie din partea de Sud a Galaxiei de Nord! Pentru Maria Sâcâială! Ibovnica! S-o bucur şi s-o surprind Vineri! Mâine! 7 Iulie! Că m-a invitat să pornim şi să "facem" primul week-end împreună!... Sigur că da! Mă apuc de scris! Şi iacătă ce iese!... "a scrie pe zăpadă că iubirea/ duce astfel cuvintele la cer/ şi le piteşte pentru totdeauna/ unde începe vecinic 2-Pi-R/ şi raza stă în scutec ...

Oare ce se poate întâmpla, dacă nu-i fac hatârul? Oare-mi dă papucii, dacă nu-s de acord cu ea, în legătură cu foarte subtilul poem al lui Marin Sâcâială, mortul său? Ca să-i distrag atenţia, să schimb macazul obsesiei sale şi s-o aşez pe calea cea dreaptă, zic eu, mă apuc să-i cetesc un text despre Maria! Iată-l: „Dă drumul la poartă, Marie!/ Nu vezi c-o mănâncă rugina?/ Trecutul e gata să plece./ Şi-i gata să intre Lumina.// De-o mie de ani înainte/ şi încă ...