S-a dus bătrânul...n-a mai apucat să mergem – cu sfială – în pădure şi să-mi arate: ista-i lemn de cruce, tăcut şi drept şi gata să îndure!   S-a dus bătrâna...tare a mai vrut să mergem – fără frică, în tăcere – la orizont – pe deal – şi să-mi arate: aista-i punctul nostru de vedere!   Şi se tot duc bătrânii noştri sfinţi, pe o cărare – nu aud regrete – şi parcă vor să-mi spună: este bine, sunt locuri, însă nu mai sunt bilete!   N-au apu ...

Sigur că da! Maria Sâcâială îşi ascute glasul de Batoză Proletară...şi iată ce mi-i dat să aud în ziua comemorativă a lui Ştefan cel Mare de sub Monastirea Putna! „Toată viaţa, se pregăteşte de plecare./ Îţi vine să crezi că nu se va mai întoarce niciodată./ Şi nimeni nu-i dă nici o atenţie, însă toţi zic:/ ducă-se la naiba, că-i o Traviată!// Toată viaţa, cultivă şi creşte şi îngrijeşte camelii./ Îţi vine să crezi că-i o florăreasă oarecare, (in) ...

Am auzit că vrei să-mi spui ceva ce crezi că mă încuie-n desperare, ceva care mă face să-l pocnesc pe domnul tău cu laba-n buzunare, cu capu-n traistă şi cu mersul strâmb, ca un sătul de tot şi plin de sine, libidinos ajuns în Guiness Book şi înţolit cu boarfe para/fine!   Am auzit că vrei să mă arunci la tomberonul importanţei tale, că vrei să mă închin domnului tău pe care mâine-l scot din balamale şi îl azvârl cât acolo – înţelegi? – să-i sară morga h ...

Pentru că poemul răposatului Marin Sâcâială m-a pus ca pe un zimbru cu botul pe labe de leu, adică m-a răvăşit sufleteşte, frumos, trist şi adevărat, o asigur pe Maria, văduva sa ne/veselă, că nu plictiseala-i cauza textului, ci instrucţia! Cel care scrie din dezamăgire/monotonie, iar nu „de meserie”, cum zice Eminescu, nu reuşeşte să atingă asemenea profunzime/înălţime, şi mai bine-ar fă studieze „Logica iepurelui în grădina de zarzavat”  şi „Rolul filozo ...

hai, dormi încet, păpuşa mea de cârpă! – doar tu mă ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul meu şi taina ce mă leagă de scâncetul seminţelor divine!   hai, dormi încet, frumoasa mea de cârpă! – mă rog să-ţi fie pace, să creşti mare şi să mă duci de mână tocmai unde stă veşnicia ta tulburătoare!   hai, dormi încet, comoara mea de cârpă! – tu eşti răspuns la orice întrebare: lumina mea-i din somnul tău sub cerul umplut cu stele perpendiculare!   ...

Sigur că da! Cum să refuz Leacul? Cum să nu percutez la rugămintea doamnei Maria Sâcâială? Deja salivez gândindu-mă la dulceaţa de coacăze şi la cine ştie ce alte dulceţuri/dulcegării mă aşteaptă! Nu?...E cât se poate de limpede: dacă vreau, într-adevăr, să mă eliberez din ghearele şi din dinţii Apatiei Lehamite, n-am de ales! Trebuie să urmez recomandarea psihologului Mihai Cărare, trebuie s-o urmez pe recomandata prietenilor mei! La urma urmei, o fi dânsa de cinci ...

(!) în moldova sunt de toate/ – [radiez şi zic solemn: ia uitaţi-vă mai bine,/ (vă conjur şi vă îndemn)] – sunt de piatră şi de clisă,/ de carton, de tinichea, de argint, de fier, de aur.../ şi hibride, şi sadea... dară sunt şi de ispravă,/ dară sunt şi de nimica – unele-ţi stârnesc respectul,/ altele-ţi dezleagă frica (!)   (!) eu sunt sclavul poeziei.../ şi nu cred că mi se pare, şi nu cred că am vedenii/ – iată ce desfăşurare de frumos şi pur şi simp ...

Mă uit la Maria Sâcâială, dar nu-i dă nici o lacrimă! Oare n-a impresionat-o cu nimic Tulburarea Semantică şi Sintactică şi Morfologică a textului pe care chiar acum l-am terminat de cetit? Cred că are Inimă de Piatră, dacă nici „Un bilet de Tren şi o Carte de Rugăciuni” n-a reuşit s-o răscolească, să-i ude ochii galbeni, să-i pornească Emoţiile, să-i accelereze ritmul cardiac! Mă ia de mănă ca pe-un plod şi mă duce în apropierea unei cruci de granit, pe care v ...

(!) iar Luna care-ţi bate pe obraz când dormi cu Visul în/spre Veşnicie, e tot ce-a fost Frumos şi a Rămas din ce-am Descoperit că Nu (se) Scrie pe nici o Vreme şi pe nici un Timp, pe nici o Carte şi pe nici o Frunte – Talger de Aur, Linişte cu Nimb, Regină a seducţiei Rotunde (!)   (!) trece în Sus şi-n Jos, trece Încet, Plină şi Nouă, Singură şi Movă – mă uit şi mi-amintesc de ce tot Cred că nu se-ntâmplă nici o Catastrofă atâta Vreme şi atâta Timp cât sea ...

Sigur că da! Madam Sâcâială mi-ntinde palma, dar eu nu sărut mâni în public! Nu-i nici igienic şi nici politicos! Femeia se însemnează instantaneu, face o grimasă corespunzătoare, mă vâră-n terenul Neutru, la umbra unui monument funerar enorm şi-mi porunceşte scurt: „Citeşte-mi o poezie lacrimogenă, dacă vrei să te iert!”...Mă conformez şi-i cetesc încet „Un bilet de Tren şi o Carte de Rugăciuni”! Demult...acum, acolo, în grădină,/ atent la Tot, atent şi la ...