Klaus Iohannis rectifică decretul de desemnare a premierului

Klaus Iohannis rectifică decretul de desemnare a premierului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Administraţia Prezidenţială a transmis către Monitorul Oficial rectificarea decretului privind desemnarea premierului, după ce în acesta a fost omis numele complet al premierului, şi anume, Vasilica Viorica Dăncilă. În varianta publicată miercuri era trecut doar Viorica Dăncilă.

"Administraţia Prezidenţială a transmis în cursul acestei zile către Monitorul Oficial o rectificare a Decretului nr. 55/2018 privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, cu următorul conţinut: "În articolul unic se va scrie doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în loc de doamna Viorica Dăncilă". Îndreptarea acestei erori materiale nu este de natură să afecteze conţinutul decretului emis şi, implicit, valabilitatea acestuia", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Decretul privind desemnarea în funcţia de prim-ministru semnat de preşedintele Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial nu conţine numele complet al Vasilicăi-Viorica Dăncilă, ci numai Viorica Dăncilă.

În decretul publicat miercuri în Monitorul Oficial se arată că "se desemnează doamna Viorica Dăncilă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului guvern potrivit art. 103 (alin. 2) din Constituţia României, republicată".

Citit 1875 ori Ultima modificare Joi, 18 Ianuarie 2018 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.