Se cere urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Se cere urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, i-a solicitat, ieri, preşedintelui Klaus Iohannis să aprobe cererea de începere a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Procurorii îi acuză pe cei trei de infracţiuni contra umanităţii.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. (1) lit. a, g, i și k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. faţă de: ILIESCU ION, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989; ROMAN PETRE, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989; VOICULESCU GELU-VOICAN, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial viceprim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989", arată comunicatul de presă al Parchetului General.

Procurorul militar Marian Lazăr spunea, în decembrie 2017, că anchetatorii au identificat sursa zgomotului din timpul ultimului discurs al dictatorului Nicolae Ceauşescu, dar şi faptul că s-au distrus probe în legătură cu organizarea Revoluţiei. Procurorii au găsit dovezi că "până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică" a soţilor Ceauşescu. Totodată, anchetatorii au stabilit că nu a existat un vid de putere, aceasta fiind preluată în scurt timp. Procurorii au decis audierea sau reaudierea a numeroşi martori, dar şi colaborarea cu istorici, scriitori şi jurnalişti care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 şi folosirea eficientă a datelor şi informaţiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluţia din Decembrie 1989. În plus, s-a mai decis verificarea şi exploatarea arhivelor militare şi civile, precum şi fişarea, scanarea, analizarea şi valorificarea vastei arhive a Senatului României, care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Citit 1085 ori Ultima modificare Luni, 02 Aprilie 2018 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.