Noi PROTESTE în fața Guvernului

Noi PROTESTE în fața Guvernului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Marţi şi miercuri, sindicaliştii din industria de Apărare vor picheta sediul Guvernului, fiind nemulţumiţi de nerespectarea angajamentelor luate de Executiv faţă de acest domeniu.

"Legea 232/2016, privind industria naţională de apărare, prevede facilităţi de care beneficiază filialele din această industrie. Astfel, la fiecare început de an, trebuie să se emită o Hotărâre de Guvern, prin care se alocă fondurile necesare menţinerii specialiştilor în sector. Păstrarea personalului calificat din domeniu este o problemă majoră de securitate. Altfel, aceşti oameni se orientează către alte sectoare. De asemenea, este urgentă găsirea unor soluţii de salarizare decentă, pentru atragerea tinerilor în acest domeniu", reiese dintr-un comunicat transmis de Sindicatul CNS Cartel Alfa.

Sindicaliştii susţin că nu s-a realizat o planificare a minimului de investiţii, care ar putea să ajute societăţile din industria de apărare în dezvoltarea relaţiilor comerciale, astfel încât societăţile româneşti să poată intra în competiţia de pe piaţa mondială.

De asemenea, CNS Cartel Alfa cere ca aceste societăţi comerciale să fie transformate în agenţii naţionale, aşa cum prevede Uniunea Europeană, astfel încât ele să nu funcţioneze după principiile concurenţei în materie pe piaţa liberă, ci după o strategie naţională în domeniu.

Citit 1436 ori Ultima modificare Luni, 14 Mai 2018 16:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.