Statul va finanţa 20.000 de români ca să-şi pună panouri fotovoltaice

Statul va finanţa 20.000 de români ca să-şi pună panouri fotovoltaice
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Admistraţia Fondului de Mediu intenţionează ca, în acest an, să deruleze un program prin care va oferi finanţare nerambursabilă persoanelor fizice care îşi montează acasă panouri fotovoltaice pentru producţia de energie electrică, potrivit economica.net.

Cetăţenii care îşi instalează aceste panouri fotovoltaice pot folosi energia produsă pentru propriul consum, iar ce depăşeşte poate fi vândută în reţea, distribuitorii fiind obligaţi să preia energia. Condiţia de bază este ca, pentru a beneficia de finanţare, puterea evacuată în reţea trebuie să fie cel mult egală cu puterea pe care o are contractată pentru consumul din reţea, nu mai mare. Această prevedere poate stimula achiziţia de echipamente şi apetitul consumatorilor de a deveni şi producători (aşa numiţii prosumeri), în condiţiile în care, potrivit surselor noastre, se pare că o parte din barierele legislative care până acum nu permiteau plata energiei livrate de cei mici în reţea vor fi de mai eliminate.

Principala problemă era că statul nu ştie cum să încadreze micii producători pentru a-i taxa, iar ANRE şi Ministerul Finanţelor poartă discuţii pe această temă, de mai multă vreme. Sursele noastre spun că situaţia începe să se deblocheze. "S-a propus să se excepteze prosumerii de la obligaţia de a se autoriza, nu mai trebuie să se înregistreze ca PFA. Ulterior, Finanţele îi vor excepta de la plata impozitului pe venit, dar încă se discută despre acest lucru. În ceea ce priveşte problema plăţii TVA, legea actuală spune că firmele cu o cifră de afaceri de 300.000 de lei pe an sunt scutite de TVA, deci prosumerii s-ar califica automat, nu trebuie să plătească TVA, însă Finanţele spun că ei trebuie să ţină evidenţe şi să emită facturi. Soluţia, propusă tot de Finanţe, este ca prosumerul să delege furnizorului obligaţia de a emite factura pentru energia livrată de prosumer. Apoi, prosumerul şi furnizorul se vor regulariza, fiecare cu câtă energie a livrat celuilalt", potrivit surselor oficiale citate de economica.net.

Preţul primit de prosumer pentru energia electrică livrată în reţea este preţul mediu lunar din ultimele luni de pe Piaţa pentru Ziua Următoare. Aceste prevederi se vor regăsi în viitoarea lege de modificare a OUG 24/2017, care se află de mai multă vreme în dezbaterea Parlamentului.

Citit 2931 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2018 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.