Viorica Dăncilă promite bani pentru reparaţia caselor distruse

Viorica Dăncilă promite bani pentru reparaţia caselor distruse
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Viorica Dăncilă, alături de membri ai Executivului, s-a deplasat în mai multe zone afectate de inundaţii din judeţele Buzău, Bacău, Covasna şi Braşov, pentru a evalua pagubele şi a identifica cele mai rapide soluţii de sprijinire a oamenilor. Premierul a fost însoţit de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

La Bacău, premierul Viorica Dăncilă a declarat că e nevoie de o evaluare rapidă a pagubelor produse de inundaţii, pentru a putea fi alocate fonduri în următoare şedinţă de Guvern.

"Joi, în şedinţă de Guvern, vreau să facem demersurile pentru a putea da fonduri, în aşa fel încât să ajutăm oamenii rapid. Dacă nu avem o evaluare, nu putem şti ce fonduri trebuie să alocăm. Noi avem toată disponibilitatea de a vă ajuta, de aceea am şi venit aici, nu ca să facem act de prezenţă. A fost vorba despre o situaţie neprevăzută, rugămintea mea este să nu ne uităm în trecut, important este ce facem de acum înainte!", a spus premierul Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul le-a promis localnicilor că, din fondul de rezervă al statului, va aloca fonduri pentru refacerea gospodăriilor. "Vom aloca fonduri materiale ca să puteţi să vă refaceţi casele. Vom aloca din fondul de rezervă", le-a spus Dăncilă localnicilor prezenţi la întâlnirea dintre autorităţile locale şi delegaţia de la Guvern.

Primarul din Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, a spus, la rândul său, că evaluarea pagubelor produse de inundaţii este în desfăşurare, oraşul său fiind unul dintre cele mai afectate din Bacău. "Nu avem încă evaluarea, deoarece lucrăm la ea, este în desfăşurare. Cele mai mari probleme le avem la staţia de epurare a apei, care a fost afectată de inundaţii. Rugămintea noastră este să ne ajutaţi cu fondurile necesare şi să nu mai dureze atât de mult procedurile", a spus Baciu. Acesta a adăugat că, pentru bunurile afectate, evaluarea va fi trimisă către Guvern până joi.

De asemenea, la Buzău, unde peste 400 de persoane au fost izolate în urma inundaţiilor, Viorica Dăncilă a precizat că este important că s-a putut "ţine sub control o situaţie foarte dificilă". "Ceea ce s-a stricat vom vedea cum reparăm, vom aloca bani, important este că am putut să ţinem sub control, în această perioadă, o situaţie foarte dificilă, pentru că, după cum am văzut, din 1969 nu ne-am mai întâlnit cu o astfel de situaţie", a afirmat Dăncilă.

Citit 1062 ori Ultima modificare Luni, 02 Iulie 2018 20:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.