UPDATE | Modificările la Codul Penal au trecut şi de Camera Deputaţilor

UPDATE | Modificările la Codul Penal au trecut şi de Camera Deputaţilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

UPDATE, 4 iulie 2018 | Modificările la Codul Penal au trecut, miercuri, 4 iulie 2018, și de Camera Deputaţilor, camera decizională înainte de promulgare, a relatat mediafax.ro.


Modificările Codului penal, aprobate de Senat | Codul penal, modificat de Comisia specială pentru legislaţie, a fost votat marţi în plenul Senatului. Reprezentanţii Puterii şi-au propus ca, până la sfârşitul săptămânii, proiectul să treacă şi de Camera Deputaţilor. Deşi Florin Iordache susţine că redefinirea abuzului în serviciu nu a fost o miză pentru PSD şi ALDE, cele mai multe discuţii din comisie s-au purtat în jurul acestei teme.

Codul penal modificat a fost adoptat de plenul Senatului în forma adoptată de Comisia Iordache. Au fost 74 de voturi pentru, 28 împotrivă şi nouă abţineri. Aleşii UDMR s-au abţinut, aşa cum au anunţat. Acum, Codul penal urmează să ajungă la vot în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

O tentativă de boicot a şedinţei din partea opoziţiei, care spera să ducă la blocarea votului prin neîntrunirea cvorumului necesar, a fost zădărnicită de UDMR. Senatorii PNL, USR şi PMP au părăsit marţi sala de şedinţă a plenului Senatului, pentru a nu fi asigurat cvorumul necesar pentru votul proiectului de lege privind modificarea Codului penal. Ulterior, senatorii UDMR s-au alăturat şedinţei de plen, astfel că cvorumul pentru continuarea lucrărilor a fost asigurat. La ultimul apel în plen erau prezenţi 73 de senatori. Opoziţia a revenit şi ea în bănci, în cele din urmă.

După dezbateri aprinse, întinse de-a lungul mai multor ore, comisia specială condusă de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a aprobat modificarea definiţiei abuzului în serviciu, în forma propusă de ministerul condus de Tudorel Toader.

Propunerea a sosit de la MJ asumată, în numele ministrului, de unul dintre secretarii de stat. Amendamentul introduce un prag pentru incriminarea abuzului, egal cu salariul minim pe economie, dar şi condiţia ca încălcarea legii de către un funcţionar plătit din bani publici să aducă un avantaj financiar rudelor până la gradul al doilea.

De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat.

Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Încă de la începutul dezbaterilor opoziţia a atras atenţia asupra efectelor. "Această condiţie suplimentară este nejustificată. Chiar dacă zâmbiţi, tot nejustificată este şi îl scapă pe Liviu Dragnea de acea condamnare penală, pentru că în acel caz a fost vorba de asigurarea unui folos pentru partid, pentru PSD, nu pentru sine", a explicat Stelian Ion, deputat USR.

Citit 1490 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Iulie 2018 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.