Sesizări la CCR cu privire la modificarea Codului penal

Sesizări la CCR cu privire la modificarea Codului penal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care cel referitor la abuzul în serviciu, precum şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

"Sesizarea pe care o adresăm CCR va fi înregistrată astăzi, aşadar sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii a PNL, USR şi PMP. Împreună am sesizat CCR. Ziua de ieri a fost o zi ruşinoasă", a afirmat deputatul Ioan Cupşa, în Parlament.

Deputatul PNL a susţinut că sunt peste 30 de articole notate în sesizarea depusă ca fiind neconstituţionale, printre care şi articolul privitor la abuzul în serviciu. "Peste 30 de articole sunt atacate de către noi în sesizare. În egală măsură, atacăm actul în sine, în integralitatea sa (...), s-a încălcat principiul bicameralismului, s-a încălcat regulamentul Camerei atunci când a fost adoptat (...) E vorba de neconstituţionalitatea articolului privind abuzul în serviciu, de asemenea considerăm neconstituţională abrogarea neglijenţei în serviciu, e neconstituţională modificarea legii penale", a mai precizat Cupşa.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că speră ca şi şeful statului Klaus Iohannis, şi Cristina Tarcea, preşedinta Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), să sesizeze CCR în legătură cu modificarea Codului penal. "Sperăm de asemenea să mai sesizeze CCR şi preşedintele României, deja a spus că o va face, sperăm să sesizeze şi ÎCCJ, toate aceste eforturi sunt binevenite, având un obiectiv comun. Sunt aproape 40 de puncte contestate din 70 de amendamente trecute la votul din Camera Deputaţilor, nu am omis articole pentru a le ataca ulterior, am contestat absolut tot ce era de contestat, fără a exagera însă", a afirmat Stelian Ion.

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a anunţat că românii aşteaptă de la aleşi să emită legi drepte pentru cetăţeni, acest lucru nefiind valabil în cazul proiectului de modificare a Codului penal. "PMP este categoric împotriva acestor propuneri legislative, românii aşteaptă de la noi să dăm legi drepte pentru cetăţeni, nu legi speciale pentru liderii politici, de aceea ne-am alăturat celor din PNL şi USR şi credem că trebuie să luptăm pentru cetăţenii noştri", a explicat deputatul PMP.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, în calitate de for decizional, după ce marţi iniţiativa a trecut de Senat.

Citit 751 ori Ultima modificare Joi, 05 Iulie 2018 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.