Valiză cu acte ale Tel Drum, descoperită de un țăran

Valiză cu acte ale Tel Drum, descoperită de un țăran
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA nu au avut acces, anul trecut, când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui, au anunțat jurnaliștii de investigații de la Rise Project.

Rise Project promite o serie de dezvăluiri şi face o trecere în revistă a informaţiilor în posesia cărora a intrat. Valiza conţine un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum, mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuşi, rapoarte de audit, tabele contabile.

Mai mult, jurnaliștii de investigații au intrat astfel în posesia a 14.800 de fotografii şi filmuleţe de la evenimentele companiei cu personajele grupării şi standardul lor de viaţă, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii - majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane, dar şi 54.710 mailuri şi ataşamentele de pe adresa de serviciu.

În aceeaşi valiză se afla şi o tabletă care i-a aparţinut directorului general Tel Drum, Petre Pitiş, precum şi o agendă cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: „Băsescu”, „Hrebe”, „Dăncilă”, „Bănicioiu”, „Pieleanu”, „LIVIU”. De asemenea, valiza conţinea şi un stick de memorie cu informaţii de lucru ale unei şefe de gestiune din Tel Drum, procese verbale cu lucrări edilitare recepţionate şi fotografii din companie, peste o mie de hârtii.

”Datele noastre arată că documentele au fost ascunse cu puțin timp înainte de perchezițiile DNA, percheziții făcute de procurori la firma Tel Drum în vara anului 2017. Este vorba de mii de documente financiare, peste 14.000 de fotografii și clipulețe video care arată imagini din interiorul firmei Tel Drum, din timpul unor excursii, în plus mai sunt și e-mail-uri”, a declarat, pentru Digi 24, jurnalista Ana Poenariu.

Întrebată dacă apare și Liviu Dragnea în documente, jurnalista a răspuns: ”Din câte știu eu, da”. În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman (la acea vreme), a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 avea ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA. Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene. De asemenea, DNA a anunţat că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum. Liviu Dragnea a contestat această măsură, dar solicitarea i-a fost respinsă de instanţă.

Citit 1690 ori Ultima modificare Duminică, 04 Noiembrie 2018 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.