Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită. Zeci de mii de credincioși au participat la ceremonia religioasă

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită. Zeci de mii de credincioși au participat la ceremonia religioasă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În prag de Ziua Naţională, Catedrala Neamului a fost sfinţită, ieri, după opt ani de lucrări, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi veniţi din toată ţara, relatează Digi 24. Neoficial, la eveniment au participat aproximativ 40.000 de pelerini.

  Slujba a fost oficiată de Preafericitul Daniel şi de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi. În interior, pe parcursul slujbei de sfinţire, au avut acces doar cei 2.000 de oficiali invitaţi, printre care şi premierul Viorica Dăncilă. Enoriașii au urmărit ceremonia de pe esplanada din fața clădirii, după care s-au închinat la altar, unde li s-a permis accesul și femeilor, care în mod obişnuit nu au voie în altar, potrivit jurnaliștilor din presa națională. „Un vis al strămoşilor noştri s-a împlinit astăzi (ieri n.r.)” -  este mesajul transmis la unison de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), în ziua în care a fost oficiată slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. O clădire la care se lucrează deja de opt ani şi care este mai înaltă cu 34 de metri decât celebra Casă a Poporului. Este proiectată să reziste peste 500 de ani şi este cel mai sigur loc din România în caz de cutremur major, informează Digi 24. Potrivit jurnaliștilor din presa națională, aproximativ 40.000 de pelerini din întreaga ţară au participat la slujba oficiată de Preafericitul Daniel şi de Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi.

La finalul ceremoniei Patriarhul Daniel s-a adresat miilor de oameni adunați în fața Catedralei, mulțumindu-le celor care au ajutat financiar pentru ridicarea acestei construcții, care nu este finalizată. "Mulțumim celor care ne-au ajutat și celor care ne vor ajuta în continuare, pentru că, așa cum se vede, mai sunt unele lucrări și trebuie pictat mozaicul. Sperăm ca peste 3 ani să revenim la sfințirea picturii Catedralei", a spus Patriarhul Daniel. El le-a mulțumit și felicitat și pe cei care au venit la sfințirea Catedralei. Patriarhul a spus că lăcașul va rămâne deschis credincioșilor până joi și toată lumea va putea intra în altar. Patriarhul Daniel a spus că acum "se poate măsura în mod realist" capacitatea catedralei, iar concluzia este că încap 3.000 de oameni pe scaune și 5.000 de oameni în picioare, arătând că lăcașul "este totuși neîncăpător, în raport cu populația". "Catedrala este totuși mică, în raport cu populația, cu cei care stau afară. Este neîncăpătoare, dar vara vom putea oficia slujbe și afară", a afirmat Patriarhul Daniel.

Potrivit Pro TV, încă de sâmbătă seară, oameni din toate colțurile țării au început să sosească în Capitală pentru a fi prezenți la mult așteptata ceremonie. Sute de autocare și microbuze din toată țara au parcat pe marginea drumului.

Seria evenimentelor dedicate sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului a început încă de sâmbătă, atunci când a fost oficiată prima slujbă în nouă catedrala dedicată eroilor. Tot sâmbătă, în fața noii catedrale au fost depuse moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, aduse special din Grecia, precum și moaștele Sfintei Ecaterina. Doar cei apropiați bisericii și veteranii de război au avut acces. Apoi, în paraclisul catedralei a fost săvârșită slujba de priveghere închinată Sfintei Ecaterina. În paralel, credincioșii au stat la rând pentru a se închină la moaștele Sfintei Ecaterina, și la Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, adusă la București de o delegație din Grecia, și depusă spre închinare în pridvorul paraclisului Catedralei mântuirii Neamului, relatează Pro TV.

Citit 1128 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 00:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.