Indemnizațiile demnitarilor, creştere spectaculoasă în 2019

Indemnizațiile demnitarilor, creştere spectaculoasă în 2019
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Demnitarii vor încasa, în luna februarie, indemnizații majorate cu aproximativ 10 la sută, întrucât lefurile acestora sunt raportate la salariul minim pe economie, pe care politicienii au decis să îl majoreze de la 1 ianuarie 2019.

Demnitarii români, fie că au fost aleşi de electorat, fie că au fost numiţi în funcţii, vor avea salarii brute mai mari de la 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care indemnizaţiile lor se raportează la salariul minim pe economie, care, de la începutul anului, a crescut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei, informează România TV. Potrivit televiziunii de știri, cel mai mare salariu de politician rămâne cel al şefului statului, Klaus Iohannis. În urma creşterii salariului minim, indemnizaţia netă a preşedintelui României a ajuns la 24.960 de lei, cu 2.160 de lei mai mult decât încasează în prezent.

A doua indemnizaţie ca valoare este cea a prim-ministrului României, a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a şefului Senatului. Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv, Călin Popescu-Tăriceanu vor primi câte 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii vor avea o indemnizaţie netă de 22.256 de lei, cu aproape 2.000 de lei mai mult decât au în prezent.

Preafericitul Daniel încasează, de la 1 ianuarie, suma de 23.920 de lei pe lună, adică aproape 240 de milioane de lei vechi.

Reamintim că salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie 2019, fiind prevăzute şi praguri superioare pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei din sectorul construcţiilor, în anumite condiţii, informează hotnews.ro. Potrivit HG 937/2018, salariul minim pe economie a crescut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu facultate care au cel puţin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 de lei lunar. La salariul minim brut de 2.080 de lei pe lună, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1.263 de lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.127 de lei.

La un salariu minim de 2.350 de lei brut, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1.413 lei, iar costul total plătit de firmă este de 2.403 lei. Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă 114/2018, s-a stabilit un salariu minim superior în cadrul firmelor din domeniul construcţiilor, care vine şi cu o scutire la impozit şi o parte din contribuţiile sociale. Astfel, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte  la suma de 3.000 de lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 de lei/oră.

Citit 2301 ori Ultima modificare Duminică, 06 Ianuarie 2019 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.