Reprezentanții IMM avertizează: ”Buget fragil, dezechilibrat și construit pe himere”

Reprezentanții IMM avertizează: ”Buget fragil, dezechilibrat și construit pe himere”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bugetul de stat pentru anul acesta este fragil și dezechilibrat, în condițiile în care se bazează pe credite de angajament, care sunt niște himere și înseamnă mutarea plăților de la un an la altul, a declarat, ieri, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), citat de ziare.com.

"Bugetul este fragil și dezechilibrat. Este construit pe credite de angajament, ca și anul trecut. Adică nu pleacă de la premise realiste, așa cum își fac bugetele antreprenorii. Bugetul de stat este construit pe niște himere, adică pe aceste credite de angajament, care înseamnă ca mutăm plățile de la un an la altul, la fel cum în 2018 le-am mutat în 2019. Și nu ne uităm cine trebuie să achite la final nota de plată", a spus Jianu.

Potrivit acestuia, este "foarte grav" că bugetul are o întârziere atât de mare, întrucât și investițiile sunt decalate. "Atât Uniunea Europeană, cât și multe țări din UE își construiesc bugetul pe excedent, în timp ce România merge direct pe deficit. Ne-am uitat pe bugetele altor țări, multe își construiesc bugetul pe excedent și au avut excedent și anul anterior. Spre exemplu, Suedia, Germania, Cehia, Danemarca, Croația, Grecia. Chiar Bulgaria, care are un nivel de taxare mai scăzut, dar care nu a modificat codul fiscal de 12 ani, are excedent bugetar", a mai afirmat Jianu.

Şeful CNIPMMR a arătat că, în bugetul UE, sunt prevăzute două mari obiective, respectiv creșterea economică și crearea de locuri de muncă, unde este direcționat 13 la sută din buget, relatează ziare.com. "Totodată, investițiile publice sunt cifrate la 46 de miliarde de lei, dar în cadrul acestui material se vorbește de 136 de proiecte de investiții, dar nu știm ce proiecte încep și se finalizează, nu scrie nicăieri. Sunt câteva ministere, spre exemplu Ministerul Educației, care nu au niciun proiect de investiții", a arătat Jianu.

Reprezentantul IMM-urilor a mai spus că în bugetul de stat apar și elemente contradictorii. Spre exemplu, atunci când se vorbește despre fondul de dezvoltare, în unele locuri este vorba despre granturi pentru unitățile administrativ-teritoriale, iar in alte locuri despre împrumuturi, ceea ce "dovedește neseriozitate".

Citit 775 ori Ultima modificare Luni, 11 Februarie 2019 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.