Guvernatorul BNR susţine că ”dobânzile au crescut în pas cu inflaţia”

Guvernatorul BNR susţine că ”dobânzile au crescut în pas cu inflaţia”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Audieri în Parlament. Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, s-au prezentat, ieri, în Parlament, unde au discutat pe tema indicelui ROBOR, după o serie de atacuri lansate de parlamentari ai puterii și reprezentanți ai Guvernului. Audierile au avut loc într-o şedinţă comună a comisiilor economică şi de buget-finanţe ale Senatului.

Guvernatorul BNR le-a predat aleșilor o lecție despre politica monetară și ROBOR, în condițiile în care, la începutul ședinței, acesta a fost atacat voalat. "Audierea de azi vizează temele pe care le-am anunțat în invitație. Azi nu vom discuta nici despre bonusul pe care vi l-ați dat de pensionare și nu ați intrat la pensie. Vom discuta numai despre ROBOR, inflație și raportul de sfârșit de an", a spus senatorul ALDE Daniel Zamfir, președintele comisiei. Șeful BNR i-a transmis acestuia că, deși Băncii Naționale i se reproșează faptul că indicele ROBOR ar fi crescut de patru ori în ultimii doi ani și ar fi fost manipulat, de fapt creșterea acestuia ar fi fost generată de inflație, care s-a majorat de 60 de ori în această perioadă. "ROBOR nu a crescut de patru ori. A crescut de la 0,70 până la trei la sută și este absolut normal, având în vedere evoluția inflației din România", a spus Isărescu.

De asemenea, șeful BNR a mai spus că ROBOR nu a fost manipulat de către bănci, în condiţiile în care acesta a rămas la un nivel mai scăzut în trecut, atâta timp cât şi nivelul inflaţiei a rămas jos, iar Banca Naţională "nu se joacă cu politica monetară", dobânzile crescând în pas cu inflaţia. "Dobânzile au crescut în pas cu inflaţia. (...) Când inflaţia era foarte scăzută, negativă, nu exista un deficit de cerere, cu creşteri salariale mari. Era inflaţie negativă şi o creştere economică mare. Atunci, BNR a lăsat dobânda la 1,75 la sută", a spus Isărescu. Potrivit Pro TV, Guvernatorul BNR a subliniat că "dobânzile mici sunt de domeniul trecutului", în contextul în care inflaţia a crescut semnificativ în ultimul an.

Război verbal între BNR și PSD

Pro TV a amintit că, recent, după ce a fost acuzat de consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, că ar ascunde înţelegerile dintre bănci şi că ar manipula cursul de schimb, guvernatorul Mugur Isărescu a susţinut că afirmaţiile sunt complet false. "Nu vine fiecare şi aruncă câte-o cifră care-i convine. Într-o lună a putut să producă atâtea perle încât chiar ne face probleme. A mai declarat la Bloomberg ca ROBOR-ul trebuie setat, poate să-l... sedăm. Nu ştiu ce setare poţi să-i faci, că el este un algoritm de medie, care se calculează automat", a replicat guvernatorul BNR, care a mai spus că "indicele ROBOR a ajuns un fel de terorist, care umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni".

Citit 808 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Februarie 2019 01:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.