Kovesi, chemată la audieri de secția care anchetează magistrați

Kovesi, chemată la audieri de secția care anchetează magistrați
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

După ce, miercuri, s-a clasat pe primul loc în cursa pentru postul de procuror-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi este chemată la audieri, pe data de 7 martie, de către Secția specială pentru anchetarea magistraților.

News.ro informează că fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost citată din nou, pentru săptămâna viitoare, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă. "Am aflat prin intermediul presei că voi fi citată pentru audiere la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. După ce a apărut ştirea în presă, am primit şi o citaţie scrisă, pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secţie pentru audiere", a declarat Kovesi, pentru G4Media.ro.

Chiar în ziua de 7 martie, în cadrul conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European - liderii grupurilor politice şi preşedintele forului - se vor decide următorii paşi de urmat în privinţa numirii procurorului-şef european, înainte de demararea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost audiată, pe 15 februarie, la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Laura Codruţa Kovesi a obţinut, miercuri, 26 de voturi în comisia pentru libertăţi civile şi justiţie (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziţiei de procuror-şef al Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert (Franţa) cu 22 voturi, iar pe trei - Andres Ritter (Germania), care a obţinut un singur vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Citit 1147 ori Ultima modificare Vineri, 01 Martie 2019 01:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.