Elevi ai Școlii de Poliție de la Câmpina, prinși cu droguri

Elevi ai Școlii de Poliție de la Câmpina, prinși cu droguri
Şi-au ratat cariera în MAI
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doi elevi ai Şcolii de Poliţie de la Câmpina au fost prinşi cu droguri. Cei doi ar fi terminat cursurile peste o lună şi ar fi devenit agenţi de poliţie, însă acum au fost nevoiţi să ceară părăsirea şcolii.

Mai multe pliculeţe care conţin substanţe ce par a fi droguri au fost găsite, marţi, în maşini şi camerele de cămin de la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Potrivit anchetatorilor, conducerea Şcolii de Poliţie din Câmpina a sesizat ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terorism Ploieşti că asupra a doi elevi există suspiciuni că au droguri, pentru  consumul propriu.

Surse judiciare au declarat, corespondentului Mediafax, că s-au făcut controale în maşini şi camere, cu această ocazie fiind „depistate şi ridicate mai multe pliculeţe cu o substanţă care va fi analizată la laborator”.

Reprezentanţii Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina au refuzat să vorbească despre ancheta oamenilor legii, dar au precizat că doi elevi au cerut marţi părăsirea şcolii, „adică încetarea activităţii de elev“.

„La controalele efectuate, la ore sau în camere, controale făcute de profesori sau diriginţi, cei doi au fost identificaţi cu un comportament neadecvat”, au adăugat sursele citate.

Cei doi ar fi terminat cursurile peste o lună, iar de pe 29 noiembrie ar fi fost agenţi de poliţie.

Potrivit Poliţiei Prahova, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti a fost sesizată, de către conducerea Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, cu privire la existenţa unor date referitoare la posibile comportamente deviante ale unor elevi, determinate de consumul de substanţe cu efecte psiho-active.

„Având în vedere aspectele semnalate, la data de 01.10.2019, lucrătorii B.C.C.O. Ploieşti, împreună cu cadrele Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina, au procedat la efectuarea de activităţi specifice, ocazie cu care au fost depistate şi ridicate de la doi elevi mai multe pliculeţe din material plastic transparent, cu urme de substanţe, o bancnotă rulată şi două tubuleţe cu urme de substanţă, o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţine materie vegetală cu aspect de cannabis, precum şi o altă cantitate de materie vegetală, cu aspect de cannabis (sub 0,2 grame). În cauză, a fost sesizată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. Din punct de vedere disciplinar au fost luate măsurile procedurale, cei doi pierzându-şi calitatea de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie <Vasile Lascăr> Câmpina”, arată Poliţia Prahova.

Citit 1387 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Octombrie 2019 02:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.