Dosar în care este judecat Sebastian Ghiţă, reluat de la zero

Dosar în care este judecat Sebastian Ghiţă, reluat de la zero
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Dosarul în care fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă - fugar în Serbia - este judecat pentru că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu, va fi rejudecat, a decis, miercuri, instanţa supremă, potrivit Mediafax. Astfel, a fost desfiinţată decizia primei instanţe, de achitare a celor doi.

Decizia este definitivă şi este consecinţa hotărârii Curţii Constituţionale privind completurile specializate. CCR a stabilit că există un conflict între Parlament şi Înalta Curte şi că vor fi rejudecate dosarele de la instanţa supremă, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ICCJ din 23 ianuarie 2019 privind compunerea completurilor de judecată, în măsura în care nu au devenit definitive.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în acelaşi dosar, să respingă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, pentru dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Imobil pe post de mită

Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, sponsorizat de acesta, o finanţare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei. Pentru alocarea finanţării, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiesti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei.

În primă instanţă, atât Sebastian Ghiţă, cât şi Iulian Bădescu au fost achitaţi. Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.

Citit 1682 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Noiembrie 2019 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.