Anchete incomplete în spitale
Foto: InquamPhotos | Octav Ganea

Anchete incomplete în spitale
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Anchete epidemiologice terminate doar pe jumătate sau incomplete - asta a găsit noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, care a spus că ancheta de la Suceava va fi reluată, deoarece o parte din DSP este pozitivă la COVID-19, iar altă parte este în autoizolare.

"Am văzut anchete terminate la jumate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine,  nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat. Cum avem Suceava, unde toată Direcţia de Sănătate Publică este în carantină... O parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi şi a trebuit să aducem echipe din centrul universitar Iaşi pentru a putea începe anchetele acolo, vă daţi seama unde suntem”, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, e nevoie de "un management local al unităţilor medicale care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical. Nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri cu echipamente, dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie aşezată ca prima linie UPU; ATI, Boli Infecţioase, iar apoi celelalte secţii. Colaborarea cu Ministerul de Interne pentru aceste dotări este completă, DSP-urile vor lua în acest sens şi legătura cu medicii de familie. Am solicitat să avem dotări şi la staţiile de ambulanţă, pentru SMURD şi pentru UPU, dar priorităţile vor fi aprovizionarea cu materiale sanitare, aprovizionarea cu echipamente de protecţie şi medicamente a spitalelor care sunt pe suport COVID în toate judeţele, precum şi testările, conform anchetelor epidemiologice, complet făcute şi pentru personalul medical care se află în prima linie tocmai în aceste spitale suport”, a mai spus Tătaru.

Citit 1014 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2020 22:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.