Angajări fictive în minerit

Angajări fictive în minerit
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că există semnale potrivit cărora se fac angajări fictive în zona minieră, mai exact în mina de uraniu Crucea. "Sunt îngrijorat de faptul că în zona exploatărilor subterane există semnale că se fac angajări fictive, de exemplu la  Crucea. La această mină, în 2018-2019 s-au făcut ad-hoc în jur de 130 de angajări, iar rațiunile economice pentru care s-au făcut acele angajări nu le înțeleg, pentru că producția de minereu nu a crescut", a declarat, miercuri, ministrul.

Acesta a mai spus că o parte din angajați au plecat la muncă în străinătate, iar în același timp erau înregistrați ca lucrând și la mina Crucea. "Fosta conducere a Companiei Naționale a Uraniului (CNU) și-a bătut joc de această companie, din care face parte și mina Crucea, pe care a dus-o intenționat în faliment. O să facem niște verificări încrucișate, ca să lămurim situația, pentru că nu este normal ca cineva să-și bată joc de această companie", a mai afirmat Virgil Popescu.

Acesta susține că se fac eforturi ca, în urma închiderii minei de la Crucea (epuizată) și prin deschiderea minei de uraniu de la Tulgheș-Grințieș, România să aibă asigurat circuitul nuclear integrat.

Citit 667 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Aprilie 2021 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.