Explozie de cazuri noi de COVID-19, în România

Explozie de cazuri noi de COVID-19, în România
Pandemia ia din nou amploare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

1.313 cazuri noi de COVID-19, din 45.820 de teste efectuate, au fost confirmate în România, într-o singură zi, potrivit ultimei raportări făcute de Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, pe parcursul zilei de luni, au fost diagnosticate cu peste 600 de cazuri mai mult decât în ziua anterioară. Rata de pozitivare a testelor a fost de 2,86 la sută. În situația prezentată marți, 31 august 2021, au fost raportate 31 de decese, în timp ce la ATI erau 291 de pacienți cu COVID-19. Județul Ilfov este primul care a depășit, din nou, rata de incidență de 1 la mie.

De la începutul pandemiei și până pe 31 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.098.765 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.055.059 de pacienți au fost declarați vindecați. În intervalul 30.08.2021 (ora 10,00) - 31.08.2021 (ora 10,00), au fost raportate 31 de decese (15 bărbați și 16 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Brăila, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 31 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 50-59 ani, zece la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă la categoria de vârstă 70-79 ani și nouă la categoria de vârstă de peste 80 ani. 30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități (alte boli - n.red.), iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era, marți, de 2.303. Dintre acestea, 291 erau internate la ATI.

Până pe 31 august, la nivel național, au fost prelucrate 9.092.422 de teste RT-PCR și 2.402.625 de teste rapide antigenice. Între ultimele două raportări au fost efectuate 17.675 de teste RT-PCR (7.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.133 la cerere) și 28.145 de teste rapide.

Pe teritoriul României, 7.378 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus erau marți în izolare la domiciliu, iar 2.253 de persoane se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.200 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată erau 47 de persoane.

Citit 532 ori Ultima modificare Marți, 31 August 2021 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.