Pandemia de COVID-19, la nivel naţional: Bilanţ comparabil cu ziua precedentă

Pandemia de COVID-19, la nivel naţional: Bilanţ comparabil cu ziua precedentă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În România au fost raportate, luni, peste 12.000 de cazuri noi de infectări cu COVID-19 și 75 de decese, cifre comparabile cu cele înregistrate în ziua precedentă.

În total, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 102 mai multe decât în ziua anterioară, dintre care 1.530 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De la începutul pandemiei, până luni, 14 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.574.384 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), iar 2.135.049 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până luni, 61.676 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 13 februarie (ora 10.00) - 14 februarie (ora 10.00), au fost raportate 75 de decese (43 de bărbați și 32 de femei), dintre care 11 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din 20 de judeţe și municipiul București. Dintre cele 75 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, unul la categoria 30-39 de ani, patru la categoria 40-49 de ani, şase la categoria 50-59 de ani, 21 la categoria 60-69 de ani, 12 la categoria 70-79 de ani și 30 la categoria de vârstă de peste 80 de ani. Dintre decesele înregistrate, 74 au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Din totalul de 75 de pacienți decedați, 64 erau nevaccinați și 11 vaccinați. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.938, cu 352 mai multe decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.155 de persoane, cu 14 mai multe decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.175.315 teste RT-PCR și 8.089.776 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 13.461 de teste RT-PCR (8.808 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.653 la cerere) și 26.210 teste rapide.

Pe teritoriul României, 214.080 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.197 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.396 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 24 de persoane.

Citit 568 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.