Klaus Iohannis va coprezida Summitul Formatului B9

Klaus Iohannis va coprezida Summitul Formatului B9
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

"Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius şi va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la priorităţile de pe agenda aliată şi obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea cooperării cu Ucraina", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Agenda discuţiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv legat de angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice.

"O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova", arată sursa citată.

Citit 446 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.