Au fost achitați torționarii disidentului Gheorghe Ursu

Au fost achitați torționarii disidentului Gheorghe Ursu
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Judecătorii Curţii Supreme i-au achitat joi pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu, potrivit minutei de ședință, după ce aceștia fuseseră achitați și de Curtea de Apel, în 2019.

Procurorii militari au susţinut că cei doi au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”. În schimb, cei doi inculpaţi au susţinut în faţa judecătorilor că sunt nevinovaţi. „Eu am îndeplinit comenzi primite. Nu făceam niciun act pe lângă comenzile primite,” a declarat Hodiş. Procesul a mai avut încă doi inculpați, foştii miniştri de Interne George Homoştean şi Tudor Postelnicu, care au fost acuzați de complicitate, însă aceștia au murit între timp.

Inginerul Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist. La începutul anilor '80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Nicolae Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică, neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. El a fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui. Gheorghe Ursu a decedat după nici două luni, la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.

Ca reacție la decizia instanței, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc susține, într-un comunicat de presă, că „achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România”. Institutul își exprimă „tristețea, stupoarea și revolta în legătură cu decizia achitării și consideră că este un act cu grave implicații în ceea ce privește eforturile instituțiilor statului român de restabilire a adevărului și a dreptății în legătură cu crimele regimului comunist din România”.

Citit 874 ori Ultima modificare Joi, 27 Iulie 2023 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.