Încă un deces în urma exploziilor de la Crevedia

Încă un deces în urma exploziilor de la Crevedia
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Evoluție

Unul dintre răniții în dubla explozie produsă sâmbătă, 26 august, la stația GPL din Crevedia este în continuare în stare critică - este vorba despre un pacient transferat în Italia, la Milano. Alți patru pacienți sunt intubați și ventilați mecanic. În plus, 11 răniți sunt internați în stare medie sau ușoară în spitale din Capitală - Spitalul Clinic de Urgență "Floreasca", Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" și Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri - în timp ce numărul pacienților externați după ce fuseseră răniți în incendiu a crescut la 30, arată cel mai recent bilanț transmis, marți, de Ministerul Sănătății.

Din nefericire, numărul pacienților decedați a crescut, marți dimineață, la cinci, în timp ce numărul celor transferați la spitale din afara țării (12) rămâne neschimbat. Aceștia din urmă se află în Austria, Belgia, Germania, Italia și Norvegia, câte doi la spitale din Milano, Bruxelles, Berlin, Graz și Lubeck, iar alți doi sunt internați la Viena și la Bergen, în marea lor majoritate monitorizați în mod intensiv continuu, în vreme ce cinci dintre ei cunosc o evoluție clinică favorabilă, cel puțin în ultimele 24 de ore.

Citit 717 ori Ultima modificare Marți, 05 Septembrie 2023 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.