Via Carpathia și Rail2Sea, cuprinse în inițiativele celor Trei Mări

Via Carpathia și Rail2Sea, cuprinse în inițiativele celor Trei Mări
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), că potenţialul regiunii este enorm şi că este nevoie ca proiectele majore de dezvoltare a infrastructurii să continue, prin implicarea şi a altor state ale UE, dar şi din Balcanii de Vest.

El a afirmat că atragerea investiţiilor este o temă foarte importantă de discuţie a forumului, fie că este vorba despre domeniul transport, despre cel al energiei sau domeniul digital. Totodată, preşedintele a subliniat că obiectivul politic regional major, în actualul context, este consolidarea conectivităţii civile, dar şi militare între nordul şi sudul regiunii. "Una dintre lecţiile războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este că interdependenţa economică poate fi instrumentalizată periculos împotriva noastră. De aceea, dezvoltarea interconectărilor strategice este esenţială pentru securitatea economică şi consolidarea rezilienţei spaţiului Iniţiativei celor Trei Mări. În circumstanţele actuale, consolidarea conectivităţii civile, dar şi militare între nordul şi sudul regiunii este un obiectiv politic regional major. O mobilitate sporită şi o conectivitate mai bună consolidează postura aliată de descurajare şi apărare pe Flancul Estic", a spus şeful statului. Iohannis a menţionat că, în contextul războiului împotriva Ucrainei, datorită poziţiei strategice a portului Constanţa şi a porturilor de pe Dunăre, România s-a transformat în cel mai mare hub european de cereale. "Constanţa este un reper şi pentru un proiect emblematic de infrastructură al Iniţiativei - calea ferată numită Rail2Sea, care va lega Constanţa de Gdansk. Via Carpathia este un alt proiect strategic regional de infrastructură, care trebuie să continue a fi susţinut - o nouă legătură de autostradă între nordul şi sudul Europei, care leagă portul lituanian Klaipeda, de la Marea Baltică, de portul grecesc Salonic, integrând astfel sistemele de transport ale statelor Iniţiativei", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a precizat că şi sectorul energiei nucleare civile ar putea reprezenta o direcţie de interes strategic pentru Iniţiativă, arătând că, prin proiecte precum construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă şi dezvoltarea primei centrale de reactoare modulare mici din Europa şi a doua din lume, România poate deveni un furnizor important de securitate energetică în plan regional şi pentru întreaga Uniune Europeană.

Nu în ultimul rând, el a indicat că, la iniţiativa României, în ultimul an, o atenţie specială a fost acordată în cadrul I3M şi securităţii cibernetice.

Citit 634 ori Ultima modificare Joi, 07 Septembrie 2023 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.