„Pilonul II de pensii nu va fi modificat”

„Pilonul II de pensii nu va fi modificat”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Slatina, că Pilonul II de pensii nu va fi modificat şi ceea ce a fost asumat prin PNRR se va pune în aplicare, inclusiv acea majorare a contribuţiei de la 1 ianuarie 2024, potrivit news.ro. Despre majorările de salarii în educaţie, Ciucă a arătat că s-a convenit ca de la 1 ianuarie 2024 să se asigure diferenţa până la 50% din ceea ce se cuvenea pe noua grilă de salarizare. Ministerul Educaţiei va primi un buget consistent, cu o mărire considerabilă, a mai spus el.

„Vă spun foarte clar şi fără echivoc, în momentul de faţă, pentru tot ceea ce înseamnă construcţia bugetului, Pilonul II de pensii nu va fi modificat şi ceea ce a fost asumat prin PNRR se va pune în aplicare, inclusiv acea majorare a contribuţiei de la 1 ianuarie 2024”, a spus liderul PNL.

Despre majorarea salariilor profesorilor, Ciucă a precizat că a fost o discuţie şi un angajament pe care l-a luat la încheierea grevei şi reluarea activităţii profesorilor. ”Am stabilit ca, pentru perioada care mai rămăsese din momentul în care încheiam negocierile până la finalul anului, să se mărească salariile cu aproximativ 30%, ceea ce s-a şi întâmplat, urmând ca de la 1 ianuarie 2024, să se asigure diferenţa până la 50% din ceea ce se cuvenea pe noua grilă de salarizare”, a spus preşedintele PNL.

El a precizat că a înţeles că în urma ultimelor discuţii de la Guvern s-a convenit ca în momentul de faţă să se asigure acea creştere de 20% şi să ajungă la 50%, în condiţiile în care salariul debutantului să fie la nivelul salariului mediu pe economie.

Citit 667 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2023 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.