Ucraina negociază un acord de securitate cu România

Ucraina negociază un acord de securitate cu România
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

România a devenit unul dintre principalii parteneri ai Ucrainei și Kievul dorește să semneze un acord de colaborare în domeniul securității cu Bucureștiul, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru TVR Moldova, informează HotNews.ro.

Declarația vine după ce, în urmă cu o lună, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a început, la Davos, negocierile cu România pentru un acord bilateral de securitate. La negocieri participă şeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Yermak, şi Iulian Fota secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

„Detaliile unor astfel de acorduri le vom putea discuta atunci când părțile vor ajunge la textul final, dar putem vorbi despre două substraturi ale acestui acord”, a spus Podoliak în interviul pentru TVR Moldova.

„Primul, în ceea ce ține de România, vreau să vă spun că a făcut foarte multe pentru Ucraina și continuă să facă chiar din prima zi a invaziei totale rusești. România este una dintre cele mai active țări din Europa de Sud-Est și din punct de vedere logistic și de resurse care ajută Ucraina. Bucureștiul a subliniat mereu o atitudine caldă, de prietenie față de Ucraina și din punct de vedere economic, financiar și umanitar. Astăzi ne dorim ca aceste relații de parteneriat strategic și garanții de securitate să fie fixate într-un Acord și acest lucru are loc nu doar cu Bucureștiul, dar și cu alte state”, a spus consilierul lui Zelenski.

„Prin acest Acord vrem să fixăm din punct de vedere juridic relațiile bilaterale, în primul rând în cooperarea în domeniul industriei militare. Vrem să înțelegem cu ce stat putem coopera, unde putem avea investiții comune, de unde putem primi tehnică militară și în ce cantități, sau chiar și alte resurse care ne pot ajuta în coordonarea și construcția sistemului național de apărare. Un asemenea proces de negocieri se desfășoară și în relația cu România, care vreau să menționez că din prima zi a invaziei ruse a acordat un suport incomensurabil Ucrainei. Suport militar, financiar, logistic”, a adăugat el.

România nu a dezvăluit public niciodată ce ajutor militar a trimis Ucrainei în cei aproape doi ani de război, ceea ce a dat naştere unor controverse și speculații în țară. Kievul s-a arătat recunoscător pentru sprijinul primit în mai multe ocazii, cel mai recent marți, când o instituție importantă din Ucraina a mulțumit „prietenilor români” „pentru cele „15 convoaie militare trimise”.

Ucraina poartă discuții cu un grup din ce în ce mai mare de țări pentru a încheia acorduri bilaterale privind angajamentele de securitate, în timp ce se străduiește să își atingă obiectivul strategic de aderare la NATO și face presiuni pentru a obține asistență externă pentru a lupta împotriva invaziei ruse, notează Reuters.

Citit 503 ori Ultima modificare Joi, 15 Februarie 2024 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.